19.6 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024

Un octogenar şi-a înjunghiat un consătean din cauza unui brad!

Alte Știri

Marţi, se pare că a fost o zi cu ghinion pentru un bărbat din Rucăr care a ajuns în stare gravă la Spitalul Municipal după ce un consătean l-a înjunghiat ca urmare a unei discuţii avute în contradictoriu. Marius Olteanu(43 ani) zis şi Neluş, a avut proasta inspiraţie să meargă la casa octogenarului Gheorghe Pârnuţă zis şi Gei, situată pe strada Păpuşa din comuna Rucăr, pentru a-i aminti bătrânului că are o datorie la el. Din spusele celor din Rucăr, era o discuţie iscată ca urmare a tăierii unui brad. Neşuş s-a dus la Gei să îi ceară explicaţii de ce spune că el ar fi tăiat acel brad… Între cei doi a început o discuţie aprinsă, care a degenerat, iar octogenarul, care avea în mână un cuţit, venise se pare, din bucătărie, l-a lovit pe Neluş în burtă cu cuţitul. Tot cei din comună spun că cei doi s-ar fi îmbrâncit, iar Gei l-a lovit pe Neluş cu cuţitul în burtă. Lama cuţitului i-a atins intenstinele şi sângerarea era puternică, astfel că Marius, a fost adus de urgenţă la spitalul din Câmpulung, unde după ce a fost stabilizat a fost imediat introdus în sala de operaţii. Acum Neluş se află în secţia ATI din cadrul Spitalului Câmpulung. Starea sănătăţii bărbatului este bună, stabilă, astfel că medicii spun că se va reface rapid.
Incidentul a intrat şi în atenţia poliţiştilor câmpulungeni, astfel că după ce bărbatul va fi externat şi audiat, se va stabili cu exactitate ce anume a stat la baza acestei altercaţii, cine se face vinovat şi ce măsuri vor fi luate împotriva acestuia.

Ultimele Știri

Tragedie. Un bărbat din Rucăr a murit într-un mod care a șocat pe toată lumea

Tragedie. Un bărbat din Rucăr a murit într-un mod care a șocat pe toată lumea. Polițiștii din Câmpulung, fac cercetări...

Alte știri din aceeași categorie