11.6 C
Campulung Muscel
miercuri, 24 aprilie, 2024

Una dintre cele mai scumpe opere de artă românească este expusă publicului în luna ianuarie

Alte Știri

Una dintre cele mai scumpe opere de artă românească este expusă publicului. Seria ,,Exponatul lunii” continuă la Muzeul Județean Argeș și în anul 2022. Luna aceasta vizitatorii pot admira ultima achiziție de artă a instituției noastre, și anume lucrarea de pictură ,,Pe pervaz”, semnată Alexandru Ciucurencu (27 septembrie 1903-27 decembrie 1977).

Reprezentant al postimpresionismului și evoluând spre maniera fovistă și abstracționism, după Ștefan Luchian și Theodor Pallady, Alexandru Ciucurencu a fost cel mai reprezentativ pictor român al culorii.

Lucrarea de față, realizată în anul 1944, aparține perioadei în care artistul, cândva un exultant al culorii, caută acum, în rafinate domoliri, esența.  Creator de atmosferă, Alexandru Ciucurencu reușește prin franchețea desenului și armonia cromatică excepțională să creeze un echilibru cu efecte tonice, dramatice, lirice.

Lumina vine din intensitatea culorii, iar umbra aproape că nu există. Griurile terne sunt înnobilate de vecinătatea verdelui veronese. Privind lucrarea, fără a aduce vreo atingere originalității și geniului artistului, nu putem să nu observăm influențele a doi alți mari artiști români care i-au fost profesori: Gheorghe Demetrescu Mirea și Camil Ressu, și ale căror lucrări vă vor fi prezentate în expoziții viitoare.

Lucrarea va fi expusă pentru public pe toată durata lunii ianuarie, de luni până duminică, între orele 09:00-19:00, în vitrina special amenajată în holul de la intrarea din Bulevardul Eroilor.

Ultimele Știri

VIDEO. Piesa de rezistență din biroul unui primar. E ceva…de colecție!

VIDEO. Piesa de rezistență din biroul unui primar. E ceva...de colecție! Nostalgic după vremurile când era mic și tatăl...

Alte știri din aceeași categorie