UPDATE | Incendiu puternic în Mihăești! Două case și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări. Primele concluzii ale pompierilor.
Incendiul izbucnit luni într-o gospodărie din comuna Mihăești s-a extins rapid și a provocat pagube importante, pompierii intervenind contracronometru pentru a împiedica propagarea flăcărilor la alte construcții din apropiere.
CITEȘTE ȘI. Misterele tragediei de la Câmpulung Muscel. Ce încearcă acum anchetatorii să afle despre accidentul care a îndoliat fotbalul românesc
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la mai multe construcții din gospodărie. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, flăcările au cuprins acoperișurile a două locuințe, afectând aproximativ 80 de metri pătrați la una dintre acestea și 40 de metri pătrați la cealaltă.
De asemenea, incendiul a distrus în totalitate două anexe gospodărești, împreună cu bunurile depozitate în interior. O a treia anexă a fost afectată pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului și limitarea extinderii acestuia, reușind să salveze restul construcțiilor aflate în vecinătate.
În urma primelor cercetări efectuate la fața locului, specialiștii au stabilit că cea mai probabilă cauză a izbucnirii incendiului a fost utilizarea focului deschis în spații închise.
Din fericire, până în acest moment, nu au fost raportate victime.
Autoritățile reamintesc cetățenilor să respecte măsurile de prevenire a incendiilor și să evite folosirea focului deschis în spații închise sau în apropierea materialelor combustibile, deoarece astfel de neglijențe pot provoca pagube însemnate și pot pune vieți în pericol.




