5.9 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

VESTE BUNĂ. Racordare gratuită la rețelele de apă și canalizare!

Alte Știri

VESTE BUNĂ. Racordare gratuită la rețelele de apă și canalizare! Deputatul PSD, Simona Bucura Oprescu a anunțat pe pagina sa de socializare că începe programul pentru cetățeni. Unul mult așteptat și binevenit, mai ales că este finanțat.

“Începe o nouă rundă a programului Prima Conectare. Prin care persoanele cu venituri reduse pot beneficia, indirect, de o finanțare de cel mult 1.900 de euro. Pentru a-și branșa sau racorda casa la rețelele publice (locale sau regionale) de #apă și #canalizare.

Potrivit regulilor programului, banii nu pot fi ceruți autorităților direct de beneficiarii finali ai lucrărilor. Ci doar prin intermediul operatorilor de apă și canalizare.

VESTE BUNĂ. Racordare gratuită la rețelele de apă și canalizare!

Până spre sfârșitul lunii iunie operatorii pot cere bani de la stat într-o nouă rundă de atragere de fonduri pentru programul Prima Conectare, astfel încât ulterior să poată face #branșarea solicitanților la rețelele de apă și canalizare.

Practic, măsura vizează sprijinirea familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse pentru plata cheltuielilor de branșare/ racordare la sistemul public de alimentare cu apă și/ sau de canalizare.

Cei interesați să se racordeze la apă și canalizare cu bani de la stat trebuie să se adreseze companiei (companiilor) care furnizează astfel de servicii în localitatea de domiciliu.

Valoarea maximă eligibilă a unui astfel de proiect este de 1.900 euro/ gospodărie racordată și/ sau branșată la sistemul public de alimentare cu apă și de canalizare, fără TVA.

Programul se poate aplica doar în localitățile în care există deja rețele pentru alimentarea cu apă sau de canalizare.

Sursa de finanțare a programului este PNRR, iar detaliile pot fi consultate AICI, a scris deputatul Simona Bucura Oprescu pe pagina sa de socializare.

Ultimele Știri

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa PSD! Și împreună cu argeșenii...

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa...

Alte știri din aceeași categorie