Vestea zilei. Dispar autorizațiile de construcție

Alte Știri

Oficialii de la București lucrează la un nou Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor. Aflat momentan în stadiu de proiect la Ministerul Dezvoltării, documentul vine cu vești bune pentru cei care se află în situații dificile, mai ales în mediul rural, dar nu numai.

Se desființează obligativitatea autorizației de construcție pentru bucătării de vară, grupuri sanitare și garaje. În schimbul acelor documente oficiale care implică mai multe deplasări la primărie, s-a optat pentru o simplă notificare către autoritățile locale.

Se scot autorizațiile de construcție, în aceste situații

Primii care vor avea de câștigat din acest nou mecanism legislativ sunt românii de la țară cu WC în curte. Cei mai mulți dintre cei care vroiau să-și mute toaleta în casă nu mai avea bani și pentru proiecte costisitoare, planuri, formalității de obținere a autorizației de construcție, iar decât să intre în ilegalitate cu locuința, preferau să rămână ”ca pe vremuri”.

Relaxarea legislației în materie de construcții le întinde o mână de ajutor pentru a nu se îngropa în datorii când vine vorba de acest subiect. Continuarea o găsiți Aici.

Ultimele Știri

Mișcare surprinzătoare. Se vinde simbolul Câmpulungului. Cât cere proprietarul pentru complexul Piatra Craiului din centrul orașului

Mișcare surprinzătoare. Se vinde simbolul Câmpulungului. Cât cere proprietarul pentru complexul Piatra Craiului din centrul orașului. Mulți câmpulungeni au rămas...

Alte știri din aceeași categorie