15.3 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 18 mai, 2024

VESTEA Zilei pentru cei cu pensiile până la 1500 lei

Alte Știri

Primele două tranșe în valoare de 250 de lei au fost deja transmise beneficiarilor de vouchere sociale. Până la finalul anului aceștia mai trebuie să primească încă două tranșe din totalul de patru. Ultima tranșă se va emite în luna decembrie 2022, iar banii vor putea fi folosiți până în decembrie 2023.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a efectuat la 26 august plățile aferente tranșei II din ajutorul de 1.000 de lei oferit prin programul „Sprijin pentru România”, pentru un număr de 2,4 milioane de beneficiari care au intrat în posesia cardurilor. În total sunt patru tranșe a câte 250 de lei, oferite o dată la două luni, până la finalul lui 2022.

Cu alte cuvinte, până la sfârșitul anului, românii vor mai primi încă două tranșe de bani, cu sume valabile 12 luni de la data încărcării.

„Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranșa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023”, se arată în ghidul emis de MIPE.

Ultimele Știri

Super oferta de Digi RCS-RDS România. Abonamente de 1,5 euro plus telefoane mișto

Super oferta de Digi RCS-RDS România. Abonamente de 1,5 euro plus telefoane mișto. Portează-te la DIGI cu mai multe...

Alte știri din aceeași categorie