5.7 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

VIDEO. 1000 de pachete pentru familii vulnerabile din nordul județului Argeș

Alte Știri

Luni, 13 decembrie, #ConsiliulJudețeanArgeș și #DGASPCArgeș, împreună cu Asociația pentru Asistență Socială „Universul Copiilor Speciali” #UCS și Asociația „Suflet, Speranță, Solidaritate, Siguranță și Sprijin” #5S au derulat o amplă campanie prin care au fost împărțite persoanelor vulnerabile 1000 de pachete.

Vicepreședinții Consiliului Județean Argeș #MariusNicolaescu și #AdrianDumitruBughiu, împreună cu directorul general DGASPC Argeș #TatianaEftime și reprezentanții celor două asociații au oferit pachete în comunele Cetățeni, Stoenești, Valea Mare Pravăț, Lerești și Bughea de Jos. Cei mai bucuroși au fost copiii pentru care Moș Crăciun a venit astfel mai devreme. De altfel, cuprinși de atmosferă, aceștia au și cântat colinde și au spus poezii.

Pachetele au fost destinate atât copiilor, cât și adulților și au fost împărțite prin intermediul primăriilor. Acestea au conținut: saltele, coșuri de cauciuc, haine, alimente neperisabile, dulciuri, jucării, dar și măști și dezinfectanți. În cadouri copii au găsit și jucăriile donate de angajații Consiliului Județean și ai D.G.A.S.P.C. Argeș.

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie