VIDEO. Abracadabra cu liftul de la Policlinică. Luați cu pâine!

Alte Știri

VIDEO. Abracadabra cu liftul de la Policlinică. Luați cu pâine! Primărița Elena Lasconi a comis-o. A apărut în data de 9 februarie, într-o conferință de presă, la sediul USR din Pitești alături de colegii săi.

Evident că a vorbit și despre investițiile făcute la Câmpulung. Și culmea. A spus că a fost montat liftul la Policlinica din Câmpulung.

VIDEO. Abracadabra cu liftul de la Policlinică. Luați cu pâine!

Astăzi, la două săptămâni după acea conferință a apărut în fața jurnaliștilor cu altă declarație. Cum că liftul nu este montat. Noroc că Andrei Aron, consilierul pe probleme de Sănătate a scăpat turma.

Acesta declarând că liftul urmează să fie montat mâine. Asta pentru că au existat tot felul de probleme tehnice. Montajul a ținut exclusiv de programul de lucrări al companiei furnizoare.

Lucrarea de construcție a casei liftului a început anul trecut, autorizația fiind emisă cu data de 6 aprilie 2022. În aceeași perioadă în care a fost pusă în funcțiune recepția.

Însă a durat, nouă luni până când liftul a fost livrat de compania furnizoare.

„Practic, a durat și ca furnizorul să programeze acest montaj. Ne-au zis prima dată ca va fi în ianuarie, apoi au dat ca termen 15-20 februarie. Ieri am avut confirmarea că mâine vin și montează liftul. N-a fost niciun interes ascuns, nicio greșeală tehnică”, a declarat consilierul pe probleme de Sănătate, Andrei Aron, în cadrul conferinței de presă.

Puteți citi articolele ziaruldinmuscel.ro în Google News și Google Discover (pe mobil și desktop).

Ultimele Știri

Argeș: 4.011 elevi au susținut proba obligatorie la Bacalaureat. Câți au absentat

Argeș: 4.011 elevi au susținut proba obligatorie la Bacalaureat. Câți au absentat. Proba scrisă obligatorie a profilului din cadrul examenului...

Alte știri din aceeași categorie