Autostrada Sibiu-Pitești se apropie de o nouă inaugurare. Se deschide mai devreme tronsonul așteptat de toți șoferii.
Lucrările la secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1), cuprinsă între Tigveni și Curtea de Argeș, au ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 90%, ceea ce înseamnă că deschiderea circulației este tot mai aproape. Tronsonul are o lungime de 9,86 kilometri și este executat de constructorul austriac PORR.
CITEȘTE ȘI. ANAF a dat milioane de lei românilor care și-au plătit taxele la timp! Sumele sunt uriașe
Pe șantier sunt mobilizați în prezent 450 de muncitori și 130 de utilaje, care lucrează simultan la mai multe categorii de intervenții. Se execută terasamente, excavații și umpluturi, se așterne balast stabilizat și mixtură asfaltică, iar la cele 12 poduri și pasaje de pe traseu se montează parapete metalice, țevi pentru scurgerea apelor pluviale și rosturi de dilatație.
Totodată, continuă lucrările la sistemele de iluminat rutier și ITS. La tunelul Momaia, cu o lungime de 1.350 de metri, se montează echipamentele și instalațiile necesare siguranței circulației. În zona sensului giratoriu de la Tigveni a fost finalizat stratul de legătură.
Dacă actualul ritm de lucru va fi menținut, circulația pe această secțiune ar putea fi deschisă încă din acest an, cu aproximativ șase luni înainte de termenul contractual stabilit pentru februarie 2027.
Odată cu inaugurarea acestui tronson, șoferii vor putea circula pe aproape 54 de kilometri din totalul de 122 de kilometri ai Autostrăzii Sibiu-Pitești.
Valoarea contractului pentru execuția secțiunii este de 1,678 miliarde de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Programul Transport 2021-2027.
CITEȘTE ȘI. POVESTEA UIMITOARE CARE EMOȚIONEAZĂ CÂMPULUNGUL! Prima magnolie a orașului, adusă tocmai de la Nisa, înflorește și azi la Vila Paul!
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.




