5.6 C
Campulung Muscel
joi, 18 aprilie, 2024

VIDEO: Minodora Ilie este Cetăţean de Onoare al comunei Aninoasa!

Alte Știri

“Am instituit acest eveniment la primul mandat, cu sprijinul aleşilor locali, care au înţeles că era nevoie de un prilej pentru afirmarea identităţii noastre social-culturale în spaţiul argeşean şi cel românesc. Evenimentul a fost bine primit de către localnici şi nu numai şi, iată, tinde să devină tradiţie”, a spus primarul Ştefan Benonie. Anul acesta, Ştefan Benonie, sprijinit de viceprimarul localităţii, dar şi de consilierii locali, a acordat titlul de Cetăţean de Onoare, unei doamne care are rădăcinile în comuna Aninoasa. Preşedinta Fundaţiei Internaţionale Omenia, Minodora Ilie, îşi are originile în această localitate, tatăl preşedintei Ilie a fost născut, a crescut şi şi-a desfăşurat activitatea în Aninoasa. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care primarul Benonie a dorit să îi acorde acest titlu Minodorei Ilie. «Doamna Minodora Ilie este o femeie puternică, o femeie care merită tot respectul. Doamna Minodora este femeia care ne arată zi de zi ce înseamnă omenia, face fapte bune, dacă noi toţi am putea să fim ca dânsa, lumea ar fi mult mai bună», a precizat Ştefan Benonie. Ionela Prodan: «Oameni ca doamna Minodora sunt trimişi de Dumnezeu să facă pace!» Alături de preşedinta Minodora Ilie, la Aninoasa au fost Ionela Prodan, Mircea Drăghici, de altfel finul doamnei Omenia, primari din localităţile din Muscel, dar şi directori de instituţii şi alţi prieteni din Bucureşti ai preşedintei. Ionela Prodan a precizat: «Acest titlu este unul de nobleţe, de frumuseţe, de onoare, o descriere de om minunat, doamna Minodora Ilie este un om de o bunătate deosebită. Doamna este lăsată de Dumnezeu să facă pace între oameni, ce bine ar fi ca să fie mai mulţi oameni ca doamna Minodora Ilie, ar trebui să luăm aminte că asemenea oameni sunt lăsaţi de Dumnezeu să facă bine, să aducă pacea, să ne apropie unii de alţii, să facă numai lucruri bune, asta e doamna Minodora Ilie», a subliniat Ionela Prodan. Minodora Ilie: «Nimic nu ne-a unit mai mult decât OMENIA noastră!» « Sunt consăteanul dumneavoastră, tata s-a născut la Valea Siliştii, el a fost şeful Ocolului Silvic Aninoasa, am trăit alături de dumneavoastră, bunica mă ducea la Valea Siliştii, aici am învăţat primii paşi. La Ierusalim în 1989, cât am stat în palatul patriarhului Diodor al Ierusalimului, am avut un vis, că am o trimitere să duc cuvântul OMENIA până la ceruri, să lupt pentru pacea internaţională şi pentru pacea religiilor şi cu puterea mea dată de pământul de la Godeni, Coteşti şi Aninoasa, am făcut ceea ce trebuia, am ajutat la Pacea de la Cozia, am ajutat la aducerea Papei Ioan Paul al II-lea. Am făcut aceste lucruri pentru ca să rămână scris de-a lungul timpului că nimic nu ne-a unit mai mult decât OMENIA noastră!», a precizat preşedinta Minodora Ilie. Primarul Ştefan Benonie i-a înmânat preşedintei Minodora Ilie placheta de Cetăţean de Onoare  şi i-a mulţumit pentru tot sprijinul oferit de aceasta comunei unde a venit pe lume tatăl preşedintei. Cetăţean de Onoare este un titlu onorific acordat de autorităţile unei localităţi unei persoane a cărei activitate sau existenţă este legată în mod deosebit de viaţa localităţii sau pentru talentul şi serviciile deosebite aduse de aceasta localităţii. De obicei, titlul se acordă unor personalităţi.]]>

Ultimele Știri

Lumeee, lumeeeee se deschid porțile unei celebre bănci din România. E valabil pentru sediile din zeci de orașe!

Lumeee, lumeeeee se deschid porțile unei celebre bănci din România. E valabil pentru sediile din zeci de orașe! Banca Națională...

Alte știri din aceeași categorie