19.1 C
Campulung Muscel
luni, 29 aprilie, 2024

VIDEO: Revedere emoționantă după 10 ani la USH Câmpulung!

Alte Știri

Revedere emoționantă după 10 ani la USH Câmpulung! Studenții de la Facultatea de Științe Economice Câmpulung au fost invitați la un eveniment, încărcat de emoție și bună dispoziție.

Aflat sub genericul „Bun venit la USH!”, la sediul Facultății de Științe Economice din municipiul nostru au răspuns prezent numeroși absolvenți din promoția 2008, care au venit să își revadă foștii profesori și colegi, dar și să le predea ștafeta perseverenței academice bobocilor aflați la studiile de licență și master.

Este a doua ediție a acestui eveniment și formula pe care o vedeți nu mai este una inedită, și de succes. Au stat față în față cadrele didactice, absolvenți din promoția 2008, studenții din anul I și masteranzii din anul I.

Educația poate să schimbe, ne aduce nădejde și speranță, este aceea care poate să ne transforme, pentru unii este un deziderat, pentru cei de la Facultatea de Științe Economice din Câmpulung este o realizare.

Evenimentul a debutat cu un scurt discurs al cadrelor didactice în fața celor care au luat partea la această întâlnire.

Cu emoții, absolvenții au vorbit pe rând despre anii petrecuți în această facultate, cum i-a ajutat studiile acumulate pe parcursul celor zece ani în care au luat viața de unii singuri în propriile mâini.

 

Ultimele Știri

Argeșul pe primul loc. S-a depus cererea de finanțare pentru A1 – Pitești – Mioveni!

Argeșul pe primul loc. S-a depus cererea de finanțare pentru A1 - Pitești - Mioveni! Compania Națională de Administrare a...

Alte știri din aceeași categorie