10.8 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Video. Un elev a ajuns în spital după ce a fost înjunghiat la școală

Alte Știri

Un elev a ajuns în spital după ce a fost înjunghiat la școală.

În ziua de 06 iunie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au fost sesizați, direct, de către reprezentantul unei școli gimnaziale din localitatea Bascov, despre faptul că, pe terenul de sport al școlii, doi minori ar fi avut o stare conflictuală, în urma căreia unul dintre ei l-ar fi tăiat pe celălalt, cu un obiect tăietor-înțepător, la picior.

Polițiștii ajunsi la fața locului au descoperir că minorul agresat, în vârstă de 14 ani era în stare de conștiență, cu o plagă la nivelul piciorului stâng.
Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital.

Minorul de 13 ani, care ar fi comis agresiunea a fost condus, în prezența aparținătorilor săi, la sediul poliției, pentru audieri.

De asemenea, au fost sesizați reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu privire la acest eveniment.î

În jurul orei 17.30, în timp ce se aflau pe terenul de sport al unității de învățământ, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, între cei doi ar fi izbucnit un conflict, în urma căruia minorul de 13 ani l-ar fi tăiat, pe minorul de 14 ani, cu un obiect tăietor-înțepător, la picior.

Ulterior, minorul de 13 ani a fost imobilizat, până la sosirea polițiștilor, de către agentul de pază al unității de învățământ.

Minorul de 13 ani a urmat un program de consiliere anul trecut.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, iar cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun.

Ultimele Știri

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa PSD! Și împreună cu argeșenii...

Ion Mînzînă: “Argeșul pe primul loc a fost misiunea mea de credință căreia m-am dedicat total împreună cu echipa...

Alte știri din aceeași categorie