7.4 C
Campulung Muscel
luni, 19 mai, 2025

Zimbrii vor avea o super casă în Lerești. Când are loc marea inaugurare?

Alte Știri

Zimbrii vor avea o super casă în Lerești. Când are loc marea inaugurare? Situată la distanță foarte mică de Câmpulung Muscel, la o oră de Brașov și două ore de București, în județul Argeș, acest centru este un obiectiv esențial din cadrul proiectului LIFE, al Fundației Conservation Carpathia ce oferă vizitatorilor oportunitatea de a învăța despre importanța protecției faunei, în special a zimbrilor, și despre protejare naturii din zonă.

CITEȘTE ȘI. Obiectivele din Argeș în care se bagă bani grei. Totul vine de la minister

Începând cu data de 24 aprilie, când are loc inaugurarea super casei Zimbrului, acest patruped va deveni un brand al localității la nivel național și internațional. La Rucăr s-a deschis casa Castorului și urmează ca prin alte localității să se inaugureze astfel de domicilii animalelor protejate ale naturii.

CITEȘTE ȘI. VIDEO. Cum arată cetatea lui Vlad Țepeș din Argeș, după restaurarea grea. Când are loc marea redeschidere?

Casa Zimbrului la Lerești a prins viață dintr-o construcție aflată în degradare grației administrației locale. Un imobil ruinat din satul Voinești, de pe strada Teracotă va deveni în curând un loc destinat promovării comunei.

CITEȘTE ȘI. Primărița inimoasă din Mihăești, nordul județului Argeș organizează Hora Florilor. S-a anunțat distracție maximă

Lereștiul după ce a fost declarată stațiune turistică de interes național acum mai are un punct forte care va atrage turiștii ca un magnet puternic.

CITEȘTE ȘI. Paștele Copiilor 2025. Lansare de OUĂ din ELICOPTER. Eveniment care te lasă cu gura căscată

În anul 2020, Fundația Conservation Carpathia a populat localitatea cu zimbrii într-o zonă muntoasă. Primăria Lerești va concesiona acestora teren pentru a se putea face puncte de observare pentru turiști. Banii din taxele achitate de turiști vor ajunge la bugetul local.

CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile  Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

 

Ultimele Știri

O casă din Câmpulung Muscel este o bombă cu ceas! E groaznic ce se întâmplă, AICI și nimeni nu face NIMIC!

O casă din Câmpulung Muscel este o bombă cu ceas! E groaznic ce se întâmplă, AICI și nimeni nu...

Alte știri din aceeași categorie