21.3 C
Campulung Muscel
marți, 22 iulie, 2025

Cercetat pentru trafic de droguri de mare risc!

Alte Știri

Astăzi, 24 noiembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au efectuat o percheziţie domiciliară, în municipiul Piteşti, într-o cauză în care se efectuează cercetări, faţă de o persoană bănuită, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

În fapt s-a reţinut că, persoana bănuită ar fi comercializat droguri de mare risc, respectiv cocaină și amfetamină, în municipiul Pitești și Câmpulung, potențialilor consumatori interesați, deplasându-se la aceștia adeseori cu o autospecială taxi, în diverse locaţii din municipiile amintite anterior.

De asemenea, de cele mai multe ori, persoana bănuită ar fi comercializat ilegal stupefiantele și la sediul unei spălătorii auto, pe care ar fi administrat-o în fapt.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești, a fost condusă, în vederea audierii, o persoană.

Ultimele Știri

E nevoie de mască de gaze, pe străzile din Câmpulung Muscel pe unde au circulat oamenii pentru a petrece zilele acestea!

E nevoie de mască de gaze, pe străzile din Câmpulung Muscel pe unde au circulat oamenii pentru a petrece...

Alte știri din aceeași categorie