2.1 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Control judiciar pentru botoşăneanul implicat în scandal la Câmpulung!

Alte Știri

Control judiciar pentru botoşăneanul implicat în scandal la Câmpulung!

La finele lunii august, Câmpulungul a fost scena unor evenimente care au pus pe jar oamenii legii, dar și locuitorii din zonă.

Marți după amiază, între mai multe persoane din municipiu, se pare că a izbucnit un scandal, care ulterior s-a transformat într-o bătălie care , așa după cum au spus unii martori, se fluturau săbii și se amenințau între ei destul cât să-i facă pe cei din zonă să povestească doar sub protecția anonimatului.
Pentru că asemenea incidente au mai fost întregistrate în Câmpulung, polițiștii, probabil depășiți de această situație, au solicitat sprijinul mascaților de la IPJ Argeș. Până la sfârşitul săptămânii, oraşul a fost împânzit de mascați și forțe de ordine, în căutarea celor care și-au fluturat săbiile și s-au amenințat, chiar prin zonele populate ale urbei.
Rând pe rând, cei implicați și nu numai, au ajuns în fața polițiștilor, acolo unde au povestit tot ce au văzut.
După mai multe zile de audieri, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpulung au reţinut un bărbat de 39 de ani, din Botosani, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că, în data de 27 august a.c.,în timp ce se afla pe raza municipiului Câmpulung, acesta ar fi amenintat un tânăr, pe fondul unei stări conflictuale anterioare. Pe numele bărbatului din Botoşani, a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Miercuri bărbatul a fost prezentat la Parchetul de pe lânga Judecătoria Câmpulung şi apoi în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. După audieri, magistraţii au dispus cercetarea acestuia sub control judiciar…

Ultimele Știri

Mai e puțin. Acești români vor primi 4.700 lei la recalculare, deși au ieșit la pensie cu 2.100 lei

Mai e puțin. Acești români vor primi 4.700 lei la recalculare, deși au ieșit la pensie cu 2.100 lei. Noua...

Alte știri din aceeași categorie