6.7 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

Două mașini au intrat în coliziune pe DJ 731. VIDEO

Alte Știri

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, un bărbat de 21 de ani, din Curtea de Argeș, care conducea un autoturism pe DJ 731, pe raza localității Coșești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism, condus, din sens opus, de un bărbat de 24 de ani, din Pietroșani.

În urma accidentului, conducătorul celui de-al doilea autoturism și pasagerul din acesta, un bărbat de 25 de ani, au fost răniți și transportați la spital de către echipajele medicale sosite la fața locului.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

Ultimele Știri

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante”

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante.” Nicolae Velcea și-a depus...

Alte știri din aceeași categorie