11 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Elevă prinsă în curtea școlii cu două cuțite și un pumnal tip box

Alte Știri

Ieri, 08.10, a.c., jandarmii argeșeni au fost solicitați de conducerea Liceului Tehnologic Dacia Pitești, pe motiv că în incinta unității de învățământ se află mai mulți tineri care nu sunt elevi acolo.

Ajunși la fața locului, jandarmii au găsit doi băieți și o fată, cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, care se aflau în curtea liceului. Cei trei au fost legitimați și au fost supuși controlului corporal sumar, iar asupra tinerei în vârstă de 16 ani au fost găsite două cuțite (21 cm și 25 cm lungime) și un pumnal tip box.

Pe numele fetei au fost întocmite actele de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”Deținere de obiecte interzise” conform art. 372 Cod Penal, care împreună cu obiectele găsite au fost predate lucrătorilor Secției 3 Poliție pentru continuarea cercetărilor.

De asemenea toți trei au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 1500 de lei pentru pătrunderea fără drept în incinta unității de învățământ și cu avertismente pentru constituirea de grup în scopul comiterii faptelor antisociale.

Ultimele Știri

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș!

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș. A venit însoțit de Mihai Tudose, Gabriela Firea,...

Alte știri din aceeași categorie