5.1 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

Femeie de 51 de ani la un pas să moară în incendiu!

Alte Știri

Femeie de 51 de ani la un pas să moară în incendiu!

Marţi seara, o casă din comuna Godeni, sat Godeni, a fost cuprinsă de foc. Era aproape ora 23.00 atunci când s-au văzut flăcările la nivelul acoperişului casei.

Înăuntru se afla proprietara, o femeie de 51 de ani, care probabil adormise şi nu putea să se salveze. Oamenii din zonă au solicitat sprijin din partea pompierilor Detaşamentului din Câmpulung. Două autospeciale cu apă şi spumă şi echipajul SMURD au pornit spre Godeni.

Pompierii au ajuns în timp scurt şi au pornit lupta cu focul. Oamenii le-au spus că proprietara este înăuntru şi pompierii au intrat şi au scos-o pe aceasta.

Era inconştientă, posibil intoxicată cu fum. I s-au acordat îngrijiri medicale și a fost transportată la spital, conștientă,  de  echipajul SMURD.

„Era femeia în casă. Noi nu am intrat că ne-a fost frică să nu se dărâme casa pe noi. Ardea cu flăcări mari. Am crezut că ne ia şi nouă foc casele…. Am trăit un coşmar, dar au venit pompierii şi au început să stingă. Ei au intrat şi în casă şi au scos-o pe femeie. Era leşinată, cred că murea dacă nu intrau pompierii. Bine că e vie. Casa o reface, cu ajutorul lui Dumnezeu”, spune o bătrână venită la faţa locului.

Cadrele Detașamentului de Pompieri Câmpulung au precizat că incendiul  izbucnit este posibil să fi pornit de la o lumânare, focul deschis ar fi provocat incendiul. Au ars  acoperișul casei pe aproximativ 60 mp, textile și obiecte de mobilier dintr-o cameră.

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie