Sancțiuni contravenționale de aproximativ 600.000 lei, aplicate cetățenilor străini

Sancțiuni contravenționale de aproximativ 600.000 lei, aplicate cetățenilor străini

Polițiștii de imigrări, în urma acțiunilor întreprinse, în cursul lunii mai a.c., au depistat 293 de cetățeni străini în situații ilegale, 91 au primit documente administrative având obligația de a părăsi România, au fost executate misiuni de îndepărtare sub escortă pentru 71 de personae, iar 44 de societăți comerciale nu respectau regimul juridic privind angajarea străinilor. De asemenea, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale de aproximativ 600.000 lei, cetățenilor străini și angajatorilor pentru nerespectarea cadrului juridic aplicabil.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări desfășoară în permanență activităţi specifice pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă în rândul comunităţii noastre.

Astfel, în perioada 01-31 mai a.c., la nivel național, au fost efectuate mai multe acţiuni şi controale, cu efective proprii şi în colaborare cu structuri având atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini.

În urma acțiunilor întreprinse, au fost depistați 293 de cetățeni străini în situații ilegale, cei mai mulţi în municipiul București şi pe raza de competenţă a judeţelor Bihor, Suceava și Arad.  47 desfășurau activități lucrative fără forme legale, 17 au intrat ilegal, 7 nu au respectat scopul șederii, iar ceilalți se aflau în alte situații ilegale.

Din totalul persoanelor depistate, 91 au primit acte administative, decizii de returnare și comunicări de părăsire a teritoriului României, 4  îndeplineau condițiile de prelungire a dreptului de ședere și au fost puse în legalitate, 37 au solicitat o formă de protecție internațională după depistare, 7 persoane au fost tolerate, iar pentru celelalte s-au dispus alte măsuri.

Polițiștii de imigrări au organizat, în luna mai, misiuni de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României pentru 71 de cetățeni străini, iar pentru 35 au întocmit documente necesare în vederea luării în custodie publică până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 638 de sancțiuni contravenționale cu amendă și avertisment, cetăţenilor străini care nu au respectat legislaţia în domeniul migraţiei,  în valoare totală de 142425 de lei, iar 44 de societăți comerciale, au primit amenzi în valoare de 430.000 de lei, pentru nerespectarea regimului juridic aplicabil străinilor angajați.

Controlul permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor, combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate, asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil rămân acțiunile prioritare ale polițiștilor de imigrări, care contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

 

About The Author

Related posts