7.4 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

Şi-a salvat căpriţele şi era să fie luat de râu!

Alte Știri

Şi-a salvat căpriţele şi era să fie luat de râu!

Miercuri, un echipaj cu o autospecială de intervenție cu apă și spumă, barca pneumatică de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung și un echipaj al Ambulanței au intervenit în municipiul Câmpulung, pe strada Alexandru cel Bun, pentru salvarea unei bărbat în vârstă de 64 ani, blocat în râu. Persoana a fost salvată cu ajutorul accesoriilor din dotarea autospecialei și predată echipajului medical sosit la fața locului.

„Pompierii Câmpulung au fost solicitaţi să intervină în zona Matriţe unde un bărbat a fost surprins de viitură. Am intervenit pentru a-l salva pe bărbat şi acesta a primit îngrijiri medicale de la cadrele medicale SAJ”, a precizat plt.adj.şef Adrian Nicolae din cadrul Detaşamentului de Pompieri Câmpulung.

Un bărbat de 64 de ani s-a aflat miercuri în pericol de a fi luat de apa Râului Târgului, la Câmpulung. Omul, se afla cu caprele într-o zonă din imediata apropiere a râului. Conform omului:

”Caprele s-au speriat de nişte copii, eu sunt bătrân nu am avut cum să mă ţin la ele. Au ajuns căpriţele mele în apă. Câteva au ajuns pe malul celălalt, altele, vreo cinci, au rămas în apă. Era să le înece gârla, dar le-am salvat . Am coborât în albia râului să le scot. Nu m-am gândit că o să vină apa mare. Aşa am ajuns sub pod. Acolo dedesupt e curentul foarte puternic. M-am agăţat de fierul ăla ca să nu mă ia apa, că mă izbea de bolovanii ăia, nu era bine. Am salvat căpriţele. Sunt acolo. Am scăpat si eu”, spune Constantin Buflea.

După incident, omul împreună cu căpriţele lui au plecat spre casă, nevătămaţi.

Ultimele Știri

Data când va fi gata noua Creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel

Data când va fi gata noua creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel. Primărița Elena Lasconi a anunțat că...

Alte știri din aceeași categorie