VIDEO: Doi morţi şi doi răniţi într-un accident pe DN 73!
VIDEO: Doi morţi şi doi răniţi într-un accident pe DN 73!

VIDEO: Doi morţi şi doi răniţi într-un accident pe DN 73!

Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă seara, pe DN 73, pe raza comunei Stâlpeni, sat Rădeşti. Două maşini s-au izbit frontal, iar în urma impactului a rezultat decesul a două persoane, vătămarea a alte două persoane şi însemnate pagube materiale.

A. Florin de 45 de ani, din Stefăneşti se afla la volanul unui Logan. Pe scaunul din dreapta, se afla I. Maria de 50 de ani, din Mioveni. Pe un tronson de drum drept, se pare că A. Florin, a vrut să evite un câine aflat pe partea carosabilă, a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de un BMW condus de O. Alexandru de 32de ani, din Piteşti, alături de care se afla A. Alexandra de 25 de ani, din Piteşti.

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că autoturismul condus de  bărbatul de 45 de ani, din Ștefănești, care se deplasa pe DN73, din direcția Pitești către Câmpulung, a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus, de bărbatul de 32 de ani, din Pitești.

Evenimentul rutier s-a petrecut pe fondul pătrunderii pe contrasens a unuia dintre autovehicule, respectiv Loganul condus de A. Florin.

În urma accidentului a rezultat decesul bărbatului de 45 de ani, din Ștefănești, precum și al pasagerei dreapta față din același autoturism, respectiv femeie de 50 de ani, din Mioveni.

De asemenea, conducătorul celui de-al doilea autoturism, respectiv bărbatul de 32 de ani, din Pitești, precum și pasagera dreapta față din al doilea autoturism, au fost răniți ușor.

Spre locul evenimentului s-au deplasat pompierii cu autospeciale de intervenție și prim ajutor, plus un echipaj SAJ. Victimele au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spital. Cele două persoane din Logan au fost resuscitate, însă nu s-a mai putut face nimic pentru ele. Trupurile neînsufleţite au fost transportate la SML, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și de vătămare corporală din culpă, conform art. 192 și 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.

Poliţia recomandă respectarea limitelor de viteză: „Vă recomandăm să circulați preventiv, adaptând permanent viteza la condițiile meteo și cele rutiere, în special în condiții de carosabil umed sau vizibilitate îngreunată.

Luați în considerare că perioada calendaristică este favorabilă întâlnirii unor porțiuni de drum cu polei, sau chiar parte carosabilă acoperită cu gheață sau zăpadă, condiții în care este obligatorie dotarea autoturismelor cu anvelope de iarnă.

Respectați limitele de viteză, pentru a putea opri în condiții de siguranță sau a limita consecințele unui eventual eveniment rutier, și nu bruscați volanul sau frâna, pentru a evita să pierdeți controlul asupra direcției de deplasare”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş.

About The Author

Related posts