8 C
Campulung Muscel
marți, 30 aprilie, 2024

1.000 de kilograme de tutun ridicate de polițiști

Alte Știri

În urma celor 16 percheziții domiciliare, efectuate de în ziua de 02 noiembrie a.c., pe raza municipiului Bucureşti și a judeţelor Argeş, Ialomiţa, Ilfov și Buzău, polițiștii argeșeni au descoperit și ridicat aproximativ 1.000 de kilograme de tutun, peste 10.000 de euro, 4 maşini de tocat, butoaie cu glicerină vegetală, telefoane mobile şi mijloace de calcul, precum şi documente cu valoare probatorie. Doi bărbați, de 61 și 60 de ani, ambii din Ștefănești, au fost reținuți pentru 24 de ore, iar față de o a treia persoană a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Reamintim că în ziua de 2 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au efectuat 16 percheziții domiciliare, în Bucureşti și în judeţele Argeş, Ialomiţa, Ilfov și Buzău, la persoane bănuite de contrabandă cu tutun.

Din cercetări s-a stabilit că, din luna august 2020 şi până în prezent, doi bărbați, de 61 și 60 de ani, ambii din Ştefăneşti, ar fi achiziţionat tutun, pe care l-ar fi prelucrat şi distribuit, sub formă de ţigarete, către mai multe persoane, în vederea comercializării în mediul on-line.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite și ridicate aproximativ 1.000 de kilograme de tutun, peste 10.000 de euro, 4 maşini de tocat, butoaie cu glicerină vegetală, telefoane mobile şi mijloace de calcul, precum şi documente cu valoare probatorie. 13 persoane au fost conduse la sediul poliţiei, pentru audieri.

După administrarea probatoriului, doi bărbați, de 61 și 60 de ani, ambii din Ștefănești, au fost reținuți pentru 24 de ore, iar față de o femeie de 34 de ani, din Ștefănești, a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Valoarea prejudiciului a fost stabilită la aproximativ 1.000.000 de lei, constând în acciza datorată bugetului de stat privind cantitățile de tutun de fumat.

Cei doi bărbați reținuți au fost prezentați în fața instanței de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, iar instanța a dispus cercetarea sub măsura arestului la domiciliu.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La activități au participat polițiști ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și din cadrul inspectoratelor de poliție județene Ilfov, Ialomița și Buzău. De asemenea, la acțiune au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș și jandarmi din Argeș.

Ultimele Știri

Sute de mii de români vor fi nevoiți să facă acest lucru! E legat de vecinii lor!

Sute de mii de români vor fi nevoiți să facă acest lucru! E legat de vecinii lor! Aceștia trebuie...

Alte știri din aceeași categorie