3.3 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

12 conducători auto prinşi în trafic cu viteze de peste 180 km/h

Alte Știri

Polițiștii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale au depistat 12 conducători auto care conduceau cu viteze de peste 180 km/h, pe autostrăzi.

Cei în cauză au fost sancționați contravențional, iar ca măsură complementară, le-au fost reţinute permisele de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 90 de zile.

Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale acţionează permanent pentru salvarea de vieţi şi siguranţa rutieră. Sunt în atenţia lor toţi conducătorii auto care nu respecă limita legală de viteză.

Ieri, polițiștii au depistat pe autostrăzile A1 și  A3, 12 conducători auto care conduceau cu viteză excesivă.

Astfel, pe autostrada A1 București – Râmnicu-Vâlcea, la kilometrul 43, polițiștii au depistat un bărbat, de 22 de ani, din Galați, care conducea autoturismul cu viteza de 192 km/h.

Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 90 de zile.

Tot pe autostrada A1, pe tronsonul Râmnicu – Vâlcea – Deva, la kilometrul 305, polițiștii au depistat un bărbat, de 28 de ani, din Bulgaria, care conducea autoturismul cu viteza de 194 km/h, iar la kilometrul 303 au depistat un alt bărbat, de 36 de ani, din Bulgaria, care conducea autoturismul cu viteza de 212 km/h.

Cei doi au fost sancționați contravențional cu amendă de 2.900 de lei fiecare, iar permisele de conducere le-au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 90 de zile.

Pe autostrada A3 Turda-Borș, la kilometrul 40, polițiștii au depistat un bărbat, de 49 de ani, din Sibiu, care conducea autoturismul cu viteza de 199 km/h, iar la kilometrul 32 au depistat un cetățean maghiar, în vârstă de 30 de ani care conducea autoturismul cu viteza de 198 km/h.

De asemenea, pe aceeași autostradă, la kilometrul 32, polițiștii au depistat un bărbat, de 47 de ani, din Sibiu, care conducea cu viteza de 184 km/h și un alt bărbat, de 30 de ani, din Zalău, care conducea autotursimul cu viteza de 186 km/h.

Alți 3 bărbați au fost depistați de polițiști, pe autostrada A3 Turda-Borș, toți la kilometrul 45. Primul, un bărbat, de 48 de ani, din Oradea, a fost depistat conducând cu viteza de 194 km/h, al doilea, un bărbat, de 30 de ani, din București, cu viteza de 182 km/h, iar al treilea, de 26 de ani, din comuna Florești, județul Cluj, a fost depistat cu 197 km/h.

De asemenea, la kilometrul 45 al autostrăzii A3 Turda-Borș, polițiștii au depistat o femeie, de 25 de ani, din comuna Florești, județul Cluj, care conducea autoturismul cu viteza de 190 km/h.

Toți conducătorii auto au fost sancționați cu amendă de 1.305 lei, iar permisele de conducere le-au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 90 de zile.

,,Recordul” zilei de ieri a fost stabilit de un bărbat, de 43 de ani, din Cluj Napoca, fiind depistat de polițiști la kilometrul 32 al autostrăzii A3 Turda-Borș, în timp ce conducea cu viteza de 214 km/h.

Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.900 de lei, iar permisul de conducere i-a fost reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 90 de zile.

Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale continua să acţioneze t pentru salvarea de vieţi şi siguranţa rutieră.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie