a href="http://www.trafic.ro/statistici/ziaruldinmuscel.ro">ziaruldinmuscel.ro

9.2 C
Campulung Muscel
miercuri, 22 martie, 2023

135.000 de lei este amenda pe care autorităţile au dat-o poluatorului râului Cotmeana – Argeş

Alte Știri

Râul Cotmeana a fost poluat pentru a doua oară în doar trei zile cu petrol din cauza unor conducte care s-au spart. Prima poluare cu ţiţei s-a produs în comuna Cocu din Argeş şi s-a extins peste 10 kilometri, traversând alte trei localităţi, Poiana Lacului, Săpata şi Lunca Corbului. Pentru a limita proporţiile dezastrului, reprezentanţii societăţii Petrom şi angajaţii de la Apele Române au pus filtre şi baraje de paie pe cursul apei, pentru ca astfel scurgerea ţiţeiului să fie oprită. Hectare întregi de terenuri agricole au fost afectate. Reprezentanţii de la Garda de Mediu au mers şi ei în teren pentru a analiza situaţia. 135.000 de lei este amenda pe care autorităţile au dat-o poluatorului. La doar trei zile diferenţă, altă conductă s-a spart. Vorbim despre o avarie la conducta magistrală de transport a ţiţeiului, tot la Cocu, acolo unde cantitatea de combustibil scursă pe maluri şi în albia râului Cotmeana a afectat cursul de apă pe o lungime de 5 kilometri. Acum cei de la intervenţie amplasează alte baraje în calea undei de poluare. Pe cursul râului Cotmeana există încă cinci baraje în dreptul şcolii Săpata, acolo unde a fost oprită prima poluare. Având în vedere cele două incidente, autorităţile vor cere o întâlnire cu reprezentanţii Petrom pentru a discuta despre această problemă, care afectează cel puţin 10.000 de familii din cele patru localităţi.

 

Ultimele Știri

Îți vine să urli! Cât e pensia după 35 de ani de cotizat la Stat

Îți vine să urli! Cât e pensia după 35 de ani de cotizat la Stat. De-a lungul timpului, majoritatea...

Alte știri din aceeași categorie