10.3 C
Campulung Muscel
marți, 30 aprilie, 2024

300 de elevi au vizitat Stația de Epurare Mioveni!

Alte Știri
Ziua Mondială a Pământului a fost sărbătorită și în acest an, la Stația de Epurare Mioveni prin deschiderea porților pentru publicul larg. Vineri, 22 martie, peste 300 de vizitatori, de la preșcolari până la elevi de liceu, au avut astfel ocazia să afle de procesele de potabilizare a apei şi de tratare a apelor uzate menajere.
La deschiderea oficială a evenimentului au participat reprezentanţi ai Primăriei oraşului şi ai conducerii S.C S.Ed.C Mioveni.
S.C S.Ed.C Mioveni S.R.L, în colaborare cu şcolile de pe raza oraşului au organizat un concurs de desene, eseuri, poezie şi fotografie – “Importanța apei în natură și organism”, iar cele mai bune dintre ele au fost expuse în incinta Staţiei de Epurare. Cei 20 câştigători ai concursului au fost premiaţi de către conducerea societăţii cu diplome, tricouri, şepci, cărţi, şi alte materiale promoţionale. De asemenea, participanţii s-au bucurat de o scenetă tematică a trupei de teatru „Clubul Veseliei” de la Centrul Cultural Mioveni.
Evenimentul a fost organizat de S.C S.Ed.C. Mioveni S.R.L, în parteneriat cu Primăria Mioveni şi şcolile din oraș.
Ultimele Știri

Faimoasa pască fără aluat de la Jamila. Este foarte populară și delicioasă

Faimoasa pască fără aluat de la Jamila. Este foarte populară și delicioasă. Rețeta are succes în fiecare an. A...

Alte știri din aceeași categorie