4 arbori tăiați ilegal l-au băgat în pușcărie!

Alte Știri

O pedeapsă cu închisoarea, de 2 ani şi 8 luni închisoare, a primit un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din comuna Călineşti. A fost judecat pentru tăiere ilegală de arbori şi furt de lemne. Judecătorii au ţinut cont de faptul că inculpatul este recidivist, după ce în trecut a fost condamnat pentru tâlhărie şi a fost cercetat în mai multe dosare pentru comiterea de infracţiuni la regimul silvic, şi au dispus executarea pedepsei în penitenciar.  

În anul 2017, Liviu Vasile U. de 36 de ani, din comuna Călineşti, satul Valea Corbului, a fost prins de poliţişti după ce a tăiat patru arbori. Bărbatul a fost cercetat penal pentru tăiere ilegală şi furt de lemne. S-a stabilit că bărbatul împreună cu complicele lui a adus un prejudiciu în valoare de 3.400 de lei, inclusiv TVA, unui ocol silvic privat. Acum, la 5 ani de la comiterea faptei, bărbatul a fost condamnat definitiv.

El are de ispăşit 2 ani şi 8 luni închisoare, cu executare. După ce Curtea de Apel Piteşti a dat sentinţa, Liviu Vasile U. a fost ridicat de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Călinești care au pus în aplicare mandatul de executare al pedepsei. Bărbatul a fost dus la Penitenciarul Mioveni unde a fost încarcerat.

Liviu Vasile U. este recidivist după ce în septembrie 2010 a fost condamnat definitiv pentru tâlhărie, la 7 ani detenţie. Tocmai de aceea, atunci când l-au condamnat pentru infracţiunile silvice, judecătorii au ţinut cont de faptul că bărbatul se afla în recidivă. În plus, acesta mai fusese cercetat pentru tăiere ilegală de arbori.

sursa – curierulzilei.ro

Ultimele Știri

VIDEO. Târgul de joi din Hârtiești, tradiție de peste 15 ani. Comercianții s-au așezat în jurul Primăriei

VIDEO. Târgul de joi din Hârtiești, tradiție de peste 15 ani. Comercianții s-au așezat în jurul Primăriei. CITEȘTE ȘI. Sărbătoare...

Alte știri din aceeași categorie