12.4 C
Campulung Muscel
joi, 2 mai, 2024

CRIMA care a zguduit ROMANIA. Scoate la iveală detalii halucinante

Alte Știri

Autorul celor cinci crime comise, în luna august, în comuna Bascov a fost trimis în judecată sub acuzația de omor cu premeditare. Din rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș ies la iveală detalii șocante.

Viorel Letcan a pus la punct, cu mult înainte, fiecare detaliu al omorurilor comise. Criminalul s-a inspirat „din filmele americane”. A folosit obiecte diferite pentru a ucide victimele, iar pe tată şi pe frate i-a legat cu bandă adezivă. De asemenea, şi-a pregătit fuga. În bagajele lui, pe lângă obiecte personale, şi o hartă, a fost descoperit un adevărat arsenal de arme: cuţite, cuttere, o toporişcă şi altele. 

Rechizitoriul procurorilor are 11 pagini. Este greu şi să citeşti amănuntele cutremurătoare, dar să te gândeşti că faptele au fost comise exact aşa cum sunt descrise.

“Fapta inculpatului …, care în urma unui plan bine stabilit, prin aplicarea de lovituri de mare intensitate în zona capului, în mod repetat, cu diferite obiecte contondente, şi-a ucis membrii de familie în data de 08.08.2022, în intervalul orar 21:55-23:00, prin lovirea victimei L.M. (n.r fratele) cu o piatră de aproximativ 10 kg şi un ciocan, a victimei LA (n.r tatăl) cu un ciocan şi o toporişcă şi a victimei L.I. (n.r mama) cu un ciocan şi în data de 09.08.2022, în jurul orelor 08:00, prin lovirea victimelor R.G. (n.r sora) şi R.S. (n.r nepoţica) cu un ciocan şi o toporişcă (…) se constată că uciderea victimelor s-a produs prin aplicarea de lovituri de mare intensitate în zona capului, în mod repetat, cu diferite obiecte contondente (ciocan şi toporişcă, piatră de aproximativ 10 kg), între leziunile traumatice constatate la nivel cranio-cerebral şi deces existând legătură de cauzalitate”, se arată în documentul procurorilor.

„Planul era să-i surprindă în situaţii vulnerabile”

Anchetatorii au ajuns la concluzia că fapta a fost premeditată. „Pe baza mijloacelor de probă administrate în cauză se concluzionează că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, cu premeditare.

În concret, din declaraţia inculpatului coroborată cu înscrisurile olograf găsite cu ocazia cercetării la faţa locului reiese că inculpatul a luat hotărârea de a-şi omorî membrii de familie în urmă cu mai mult timp şi în acest scop a pus la punct mai multe planuri de punere în aplicare a hotărârii.

Planul final a urmărit să-i prindă pe membrii de familie în situaţii vulnerabile, dormind sau luaţi prin surprindere, astfel încât să minimalizeze şansele ca aceştia să riposteze”, se precizează în document.

De-a lungul timpului a avut mai multe caiete în care îşi nota planurile, chiar şi în dimineaţa faptei a notat planul nou.

Continuarea o găsiți AICI.

Ultimele Știri

Astăzi au sărbătorit, 1 Mai la iarbă verde în familia PSD Câmpulung

Astăzi au sărbătorit, 1 Mai la iarbă verde în familia PSD Câmpulung Un 1 Mai, în zona de picnic de...

Alte știri din aceeași categorie