7.4 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 26 noiembrie, 2022

Patru bărbaţi şi-au trimis soţiile să se prostitueze pe stradă

Alte Știri

Patru bărbaţi din Piteşti au fost trimişi în judecată pentru proxenetism. Toţi şi-au trimis soţiile să se prostitueze. Niciunul nu era angajat şi nu avea vreun venit, singura lor sursă de finanţare fiind proxenetismul. Inculpaţii îşi duceasu nevestele cu maşina pe strada Depozitelor unde le lăsau să îşi aştepte clienţii. Seara le luau şi împreună mergeau acasă.  

Rechizitoriul a fost întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti după ce poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au descoperit cu ce se ocupau cei patru bărbaţi. Oamenii legii au intrat la bănuieli după ce prostituatele au fost amendate de mai multe ori şi au observat că după sancţionare ele se întorceau în acelaşi loc şi îşi continuau treaba ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

În timpul filajelor s-a stabilit că erau aduse dimineaţă şi luate seara de patru bărbaţi, fiecare cu maşina. În cursul anchetei oamenii legii au stabilit că aceştia fie erau căsătoriţi, fie aveau relaţii de concubinaj cu femeile care îşi vindeau trupul.

„În mod exceptional, calitatea de membru de familie (soț, soție, concubin) poate reprezenta o cauză de nepedepsire, dar în situații prevăzute expres de legiuitor, ceea ce nu este cazul în privința infracțiunii de proxenetism. De regulă, concubinajul sau căsătoria nu reprezintă decât o garanție a proxenetului că are controlul total asupra partenerului care se prostituează.

A consfinți că soțul sau concubinul nu pot avea calitatea de subiecți activi ai acestei infracțiuni nu ar însemna decât a legaliza în mod indirect faptele de proxenetism, prin urmare, relațiile de căsătorie sau concubinaj, cum este cazul și în prezenta cauză, nu au relevanță cu privire la existența infracțiunii de proxenetism”, precizează în rechizitoriu procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Trăiau din proxenetism

Anchetatorii au mai stabilit că niciunul dintre inculpaţi nu lucrează dar câştigă câteva mii de lei pe lună de pe urma soţiilor exploatate sexual. „Cu alte cuvinte, cei patru inculpați sunt întreținuți și beneficiază într-o mare măsură de exploatarea sexuală la care se supun cu bună știință persoanele vătămate, ce au calitate de soții ale inculpaților (…) considerând acest aspect ca o modalitate de exploatare în cadrul familiei, mai ales în condițiile în care inculpații nu suferă de vreo afecțiune medicală care să nu le permită acestora să muncească, nu au un loc de muncă și nu obțin venituri” au mai constatat procurorii.

Dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Piteşti unde a fost stabilită data şedinţei din camera preliminară. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi cei patru riscă pedepse cu închisoarea de la 2 la 4 ani.

sursa – curierulzilei.ro

Ultimele Știri

VESTE BUNĂ pentru iubitorii muntelui!

VESTE BUNĂ pentru iubitorii muntelui! De câteva luni salvamontiștii câmpulungeni au început reabilitarea traseelor, au fost refăcute marcajele, refăcute...

Alte știri din aceeași categorie