14.1 C
Campulung Muscel
duminică, 28 aprilie, 2024

S-a aruncat de la etaj, după ce a dat foc la casă!

Alte Știri

S-a aruncat de la etaj, după ce a dat foc la casă! Toate aceste acțiuni se pare au fost sub influența unor substanțe halucinogene! Incidentul s-a petrecut în cartierul Vişoi, pe strada Emil Gârleanu, în blocul 24.

Tânărul a fost agitat toată ziua, după ce ar fi consumat substanţe interzise. La un moment dat s-a luat la ceartă cu tatăl său, potrivit vecinilor, iar acesta din urmă a solicitat sprijinul poliţiei, sperând că oamenii legii îl vor convinge să meargă la spital pentru a primi ajutor medical.

Individul a refuzat categoric, iar oamenii legii au plecat, neavând niciun alt motiv să-l reţină. Tânărul însă nu s-a potolit ci a continuat scandalul mai în forță. De frică, tatăl său a plecat de-acasă, iar el a dat foc la apartament după care s-a aruncat de la balcon.

Cei care l-au văzut întins pe jos au sunat imediat la 112 iar la locul incidentului au ajuns un echipaj de pompieri cu o autospecială de intervenţie, echipaje de jandarmi şi poliţişti şi o ambulanţă. Forţele de intervenţie s-au chinuit minute bune să-l imobilizeze pe tânărul drogat, acesta fiind urcat apoi în salvare şi transportat, sub supravegherea poliţiştilor, la spital.

Ultimele Știri

Reduceri imense de Azi la LIDL. Produsele cele mai căutate de români se vând ca pâinea caldă

Reduceri imense de Azi la LIDL. Produsele cele mai căutate de români se vând ca pâinea caldă. Weekendul acesta...

Alte știri din aceeași categorie