9.6 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 4 mai, 2024

Bărbat rănit în accident în Bălileşti!

Alte Știri

Accident rutier între două autoturisme la Bălileşti. Patru persoane se aflau în cele două autoturisme implicate în accident. A intervenit Detaşamentul de Pompieri Mioveni cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD.

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că, un bărbat de 70 de ani, din Bălilești, care conducea un autoturism pe strada Sălciilor, din localitatea de domiciliu, la ieșirea spre DJ 732 A, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 50 de ani, din Aninoasa.

În urma accidentului, conducătorul primului autoturism a fost rănit ușor și a fost transportat la spital.

În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

Ultimele Știri

Paște 2024. Cât timp pot fi consumate în siguranță ouăle roşii

Paște 2024. Cât timp pot fi consumate în siguranţă ouăle roşii. Chiar dacă ouăle crude păstrate la frigider pot...

Alte știri din aceeași categorie