16.3 C
Campulung Muscel
joi, 2 mai, 2024

Activități preventive anticorupție!

Alte Știri

În contextul desfășurării activităților specifice Campaniei de promovare a integrității „M.A.I. etic, M.A.I. integru!”, ofițerii de prevenire ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș au desfășurat activități preventive pe raza municipiul Pitești, ce au constat în interacționarea cu cetățenii cărora le-au transmis informații preventive referitoare la infracțiunile de corupție și comportamentul pe care trebuie să-l adopte în cazul în care se confruntă cu astfel de fapte, respectiv modalitățile de sesizare, inclusiv la Call-center anticorupție 0800.806.806.

„Întâlnirile cu tematică anticorupție au vizat, deopotrivă, lucrători din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Argeș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, personal aflat în contact permanent cu cetățenii, dar și cetățenii – beneficiari ai serviciilor publice oferite de structurile M.A.I., activitățile desfășurându-se în Piața agroalimentară Ceair.

Activitățile au fost integrate în cadrul „Săptămâna acțiunilor de prevenire a corupției în domeniul investigării criminalității economice” din cadrul Campaniei naționale „M.A.I. etic, M.A.I. integru!”, care se desfășoară în perioada mai – decembrie 2021, și prin implementarea căreia se dorește consolidarea integrității și încrederii cetățenilor în serviciile publice prestate de angajații Ministerului Afacerilor Interne, instituție esențială pentru buna funcționare a societății”, transmit cadrele S.J.A. Argeş.

Totodată au fost popularizate și datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Argeș, respectiv municipiul Pitești, Str. Victoriei, nr. 60, județul Argeș, telefon/fax: 0248.607.000, interior 20.300; e-mail: arges.dga@mai.gov.ro.

Ultimele Știri

Astăzi au sărbătorit, 1 Mai la iarbă verde în familia PSD Câmpulung

Astăzi au sărbătorit, 1 Mai la iarbă verde în familia PSD Câmpulung Un 1 Mai, în zona de picnic de...

Alte știri din aceeași categorie