2.8 C
Campulung Muscel
marți, 27 ianuarie, 2026

Credincioșii musceleni au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic

Alte Știri

În Duminica a XXII-a după Rusalii, mănăstirea argeșeană Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel a trăit momente de mare încărcătură spirituală. Credincioșii musceleni au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic.

Ierarhul Argeșean a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul rostit cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a vorbit credincioșilor despre datoria pe care o avem în calitatea de admnistratori peste toate darurile pământești primite de la Dumnezeu.

Părintele stareț Ieronim Gheorghiță a amintit de ajutorul lui Dumnezeu care a binecuvântat ca vechea mănăstire domnească să beneficieze în prezent de o finanțare europeană de aproape patru milioane de euro. Obștea monahală este condusă acum de părintele protosinghel Ieronim Gheorghiță care a primit ascultarea de a continua lucrarea misionar-pastorală și administrativă începută de fostul stareț Serafim Caeia, trecut la Domnul, privind supravegherea lucrărilor de restaurare a acestui ansamblu monahal.

Începuturile mănăstirii Negru Vodă se regăsesc în anul 1215, aceasta trecând ulterior prin diferite etape de rezidire și restaurare. Desființată în 1959 de regimul comunism a fost reînființată în anul 1989 prin grija Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, funcționând în prezent ca mănăstire de călugări.

Foto: Cristian Gheorghe

Ultimele Știri

Un oraș din Argeș își construiește propria centrală fotovoltaică care să asigure energia electrică pentru iluminatul public și școli

Un oraș din Argeș își construiește propria centrală fotovoltaică care să asigure energia electrică pentru iluminatul public și școli. Municipiul...

Alte știri din aceeași categorie