11.3 C
Campulung Muscel
vineri, 17 mai, 2024

Alo, aloooo. Cei care știți că vecinul sau vecina a adus acasă un refugiat, anunțați Poliția. VIDEO

Alte Știri

Tot entuziasmul acesta să nu se tranforme în ceva grav, a spus primarul Elena Lasconi în cadrul conferinței de presă pe care a organizat-o, zilele trecute.

,,Noi suntem într-un fel, să-i spunem statul paralel, multe din ce se întâmplă acum cu sprijunul oamenilor, trebuia să le facă statul. Unde văd eu gravitatea situației, înțeleg că prim-ministru a anunțat că au intrat în țară 46.000 de ucraineni, 1070 au cerut azil și vreo câteva sute se știe unde sunt. Nu există o înregistrare a oamenilor la graniță.

Din discuțiile pe care le-am avut cu colegii de partid, vrem să trimitem persoane care să se ocupe cu înregistrarea oamenilor. Să nu uităm că România este pe primul loc la traficul de persoane.

La Câmpulung vom proceda în acest fel”, a mai spus primărița.

Cu această ocazie a mai transmis și un mesaj foarte important.

,,Cei care știu că vecinii, au adus acasă un refugiat să anunțe Poliția. Atunci când voi avea zonele unde sunt refugiați, voi trimite o comisie formată din 3 asistenți sociali pentru a monitoriza aceste familii. Eu mă gândesc la siguranța oamenilor, a câmpulungenilor pentru că nu ai de unde să știi cine îți intră în casă”, a mai declarat Elena Lasconi.

Mulți câmpulungeni și-au arătat disponibilitatea de a ajuta refugiați cu cazare, masă, transport.

Ultimele Știri

O unitate militară din Argeș angajează soldați și gradați profesioniști

O unitate militară din Argeș angajează soldați și gradați profesioniști. Începând cu data de 16 mai 2024, Batalionul 33...

Alte știri din aceeași categorie