-0.7 C
Campulung Muscel
luni, 16 februarie, 2026

În arest după ce și-a bătut fosta concubină și prietena ei într-un salon de înfrumusețare! VIDEO

Alte Știri

În ziua de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 10:30, polițiștii Secției 3 Poliție Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență despre faptul că un bărbat ar fi agresat două femei, care se aflau într-un salon de cosmetică, în cartierul Trivale.

Din verificări, s-a stabilit că bărbatul în cauză, de 35 de ani, din Pitești, ar fi agresat pe fosta concubină, de 29 de ani, pe fondul unor discuții contradictorii, după care ar fi agresat și pe o altă femeie, de 30 de ani, care a intervenit pentru aplanarea conflictului, și ar fi amenințat cu acte de violență și provocarea de distrugeri.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

După administrarea probatoriului, în seara zilei de 18 noiembrie a.c., cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar în ziua de 19 noiembrie a.c., a fost dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar.

Ultimele Știri

Se întrerupe furnizarea apei potabile în comuna Bascov, în data de 17 februarie 2026

Se întrerupe furnizarea apei potabile în comuna Bascov, în data de 17 februarie 2026. Societatea Apă Canal 2000 SA...

Alte știri din aceeași categorie