Amenințată cu moartea, deși avea ordin de protecție. Bărbat reținut după ce și-a contactat fosta concubină și a mers la locuința acesteia.
Un bărbat de 39 de ani, din comuna Uda, a fost reținut de polițiști după ce ar fi încălcat un ordin de protecție și și-ar fi amenințat cu moartea fosta concubină, o femeie din comuna Vedea. Incidentul a avut loc în seara zilei de 9 ianuarie, iar cazul este cercetat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
CITEȘTE ȘI. Erou și în afara programului. Felicitări, Marius!
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au fost sesizați de victimă, care a reclamat faptul că fostul concubin a contactat-o telefonic și i-a adresat amenințări grave, în ciuda existenței unui ordin de protecție emis anterior, prin care bărbatului îi era interzis orice contact cu aceasta.
CITEȘTE ȘI. Razie comună a poliției în Câmpulung Muscel: amenzi de până la 1.000 de lei pentru parcări neregulamentare
Din verificările efectuate de oamenii legii a rezultat că, în jurul orei 21:00, bărbatul ar fi apelat-o telefonic pe fosta concubină, ar fi amenințat-o, iar ulterior s-ar fi deplasat la locuința acesteia, încălcând astfel, în mod flagrant, măsurile dispuse prin ordinul de protecție aflat în vigoare.
CITEȘTE ȘI. Șofer de marfă prins băut la volanul unui TIR. Permis suspendat 90 de zile, cartelă tahograf confiscată și autoutilitară imobilizată
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție. După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
CITEȘTE ȘI. Haos pe DN 7C! Manevre periculoase, sancțiuni și risc de tragedie în Argeș
Ulterior, față de acesta a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, cu monitorizare prin Sistemul electronic de monitorizare, măsură menită să asigure respectarea obligațiilor impuse și protejarea victimei.
CITEȘTE ȘI. Doi bărbați, șmecheri de oraș, trimiși după gratii pentru trafic de droguri
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost comise, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
CITEȘTE ȘI. Noapte cu alcoolemie mare prin oraș: tânăr, cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului
Reprezentanții Poliției precizează că dosarul se află într-o etapă a procesului penal în care sunt respectate toate drepturile și garanțiile procedurale prevăzute de Codul de procedură penală, iar persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.




