Când orașul doarme, Poliția Locală veghează: sprijin pentru oamenii străzii.
În contextul temperaturilor scăzute din această perioadă, Poliția Locală Pitești desfășoară, în fiecare noapte, o amplă acțiune de prevenție și sprijin pentru persoanele fără adăpost. Toate acestea având ca obiectiv principal protejarea sănătății și a vieții acestora în condițiile dificile ale sezonului rece.
CITEȘTE ȘI. Jandarmii argeșeni în acțiune: amenzi și sancțiuni pentru tulburarea ordinii și fumat în locuri publice
Polițiștii locali patrulează pe străzile municipiului pentru identificarea persoanelor aflate în dificultate, cărora li se oferă posibilitatea de a fi conduse la Centrul de Noapte din cartierul Nord, unde pot beneficia de adăpost, hrană și condiții corespunzătoare pe timpul nopții.
CITEȘTE ȘI. Accident spectaculos la Țițești: mașină intră într-un cap de pod, o persoană preluată de SMURD
În paralel cu aceste activități, în perioada sărbătorilor de Bobotează și Sfântul Ion, efectivele Poliției Locale au fost prezente în zonele lăcașurilor de cult din municipiu, contribuind la asigurarea unui climat de ordine și siguranță pentru credincioșii care au participat la slujbe și manifestări religioase.
CITEȘTE ȘI. Inspectorii de prevenire au intrat în forță: 7 controale și amenzi de 21.500 lei în Argeș
Reprezentanții Poliției Locale Pitești fac apel la spiritul civic al cetățenilor și îi îndeamnă să semnaleze prezența persoanelor vulnerabile, ori de câte ori este nevoie, pentru a permite intervenția rapidă a autorităților și acordarea sprijinului necesar.
CITEȘTE ȘI. O casă a luat foc la minus 10 grade. Pompierii au intervenit în forță!
Prin aceste acțiuni, Poliția Locală Pitești își reafirmă angajamentul de a contribui la siguranța comunității și la sprijinirea persoanelor aflate în situații dificile, promovând un oraș responsabil și solidar.
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.



