VIDEO. Câmpulung Muscel, orașul unde primăria a uitat să planteze primăvara. Alții au cireși japonezi, noi avem un corcoduș bătrân.
În tot mai multe orașe din Argeș și din țară, primăvara a devenit un adevărat spectacol vizual datorită cireșilor japonezi cu flori roz, magnoliilor și altor arbori ornamentali plantați în parcuri, piețe sau pe marile bulevarde. Aceste zone atrag zilnic localnici, turiști și pasionați de fotografie, transformându-se în adevărate colțuri „instagramabile”.
CITEȘTE ȘI. Se redeschide epic: Parcul Ștrand revine la viață odată cu Simfonia Lalelelor!
La Câmpulung Muscel, însă, imaginea este cu totul diferită. Deși municipiul are un potențial turistic important și un centru încărcat de istorie, nicio administrație locală nu pare să fi investit, în ultimii ani, în plantarea unor arbori ornamentali care să înfrumusețeze orașul în sezonul de primăvară și să ofere locuitorilor spații plăcute de promenadă.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Sute de mii de lalele au cucerit Piteștiul! Floarea rară pe care o poți vedea doar aici atrage mulțimi uriașe
Vezi această postare pe Instagram
CITEȘTE ȘI. Record la Făgăraș Fest! Peste 30 de tururi ghidate și experiențe inedite în mijlocul naturii sălbatice
Puținele pete de culoare sunt mai degrabă rezultatul inițiativei private decât al unei strategii publice. Un exemplu se găsește la blocurile de lângă Biserica Domnească, la intrarea în oraș, unde un corcoduș cu flori roz atrage privirile trecătorilor. Arborele este unul bătrân, iar după grosimea trunchiului, cel mai probabil a fost plantat cu mulți ani în urmă de proprietarii din zonă.
CITEȘTE ȘI. Campanie Kaufland pentru reciclare: Clienții primesc dublul garanției la ambalajele returnate prin SGR
În aceeași zonă, spectacolul primăverii este completat de magnolia de la Vila Paul, unul dintre puținele repere florale cunoscute ale municipiului.
CITEȘTE ȘI. Autobuze gratuite spre „Simfonia Lalelelor”! Argeșenii și turiștii, invitați să lase mașina acasă și să ajungă direct în inima festivalului
În lipsa unor investiții în peisagistică urbană, Câmpulungul riscă să rămână în urma altor localități care au înțeles că frumusețea spațiului public poate deveni un atu turistic și un motiv de mândrie locală. Cu toate astea, administrația Lasconi, primește în fiecare an de la bugetul național cât un milion de euro pentru spații verzi.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.




