Cândva superb, azi pustiu! Ce s-a întâmplat cu lalelele din fața Primăriei Câmpulung.
Au fost vremuri în care zona din jurul Primăriei Câmpulung era, primăvara, un adevărat colț de culoare. Rondurile și spațiile verzi erau pline de lalele, iar imaginile de atunci vorbesc de la sine: centrul orașului avea viață, avea farmec, avea ceva care atrăgea privirea și oferea localnicilor sentimentul că trăiesc într-un oraș îngrijit.

Astăzi, după reabilitarea centrului, peisajul s-a schimbat radical. Din bogăția florală de altădată au mai rămas doar câteva lalele stinghere, pitite în zona stației de taxi. Mici, firave, lipsite de impact. Exact imaginea tristă a unui centru care pare să fi pierdut tot ce îl făcea plăcut.

Sigur, nici în trecut lucrurile nu erau perfecte. Spațiile cu flori erau adesea subiect de discuție. Unii localnici rupeau florile sau le furau, iar câinii intrau prin ronduri și le distrugeau. Erau probleme reale, dar chiar și așa, orașul părea mai viu, mai cald, mai frumos.
Vezi această postare pe Instagram
Acum, în locul culorii și al eleganței simple de odinioară, centrul oferă mai mult piatră, gol și indiferență. Singura zonă care mai reușește să iasă în evidență prin flori rămâne Bulevardul „Pardon”, unde încă se mai vede o urmă de grijă pentru aspectul orașului.
Câmpulungul pare să fi schimbat frumusețea naturală pe un decor rece, lipsit de personalitate. Iar cei care privesc fotografiile de altădată nu pot să nu se întrebe: chiar asta a însemnat modernizarea? Să dispară florile, culoarea și farmecul, lăsând în urmă un centru care astăzi pare mai sărac decât înainte?




