Bloc ca în Occident, la Câmpulung Muscel! Investiție de 2,3 milioane de lei din fonduri europene, recepționată în cartierul Vișoi.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Așa arată vila în care Elena Lasconi a oficiat nunți! Vila Drăghiceanu, vedeta Zilelor Câmpulungului! Interior de poveste!
Un nou bloc de locuințe din municipiul Câmpulung a fost complet transformat printr-o investiție realizată din fonduri europene. Este vorba despre Blocul 13 din cartierul Vișoi, unde au fost finalizate lucrările de eficientizare energetică finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de aproximativ 2,3 milioane de lei.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Elena Lasconi, mesaj puternic în fața miilor de oameni la Zilele Câmpulungului: „Într-o Românie dezbinată, noi transmitem UNITATE!”
Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, care a precizat că lucrările au fost recepționate și că blocul oferă acum condiții comparabile cu cele din orașele occidentale.
CITEȘTE ȘI. Grevă de avertisment la Spitalul Câmpulung! Activitatea din Policlinică și TESA, oprită. Medicii avertizează că pierd până la 6.000 de lei din salarii
„E un bloc de locuințe care arată ca în țările civilizate. M-aș bucura să le putem transforma pe toate în bine și sper să mai apară oportunități de finanțare europeană pentru astfel de lucrări”, a transmis edilul pe pagina sa de socializare.
Proiectul a inclus un pachet complex de lucrări pentru creșterea eficienței energetice și a confortului locatarilor. Printre intervențiile realizate se numără montarea unui termosistem cu vată bazaltică antifoc, aplicarea tencuielii decorative, înlocuirea tâmplăriei, montarea rulourilor exterioare din aluminiu și a jardinierelor metalice, precum și termoizolarea și salubrizarea subsolului.
De asemenea, au fost executate lucrări de izolare a acoperișului, a fost înlocuită instalația electrică, au fost montate corpuri de iluminat LED pe casa scării, panouri fotovoltaice, o stație de încărcare pentru mașini electrice, un recuperator de căldură și a fost realizată hidroizolația soclului.
Potrivit primarului Elena Lasconi, investițiile în reabilitarea blocurilor de locuințe continuă să reprezinte o prioritate pentru administrația locală. Până în prezent, Primăria Câmpulung a atras aproape 70 de milioane de lei din fonduri europene pentru eficientizarea energetică a 11 blocuri de locuințe.
Autoritățile locale speră ca și în următorii ani să fie disponibile noi linii de finanțare europeană, astfel încât cât mai multe blocuri din municipiu să beneficieze de lucrări similare, cu efecte directe asupra reducerii consumului de energie, scăderii costurilor la întreținere și creșterii confortului locatarilor.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.




