Povestea impresionantă a Sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel. Mesajul emoționant al Arhiepiscopului Calinic de ziua ocrotitorului Muscelului.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Mii de credincioși au umplut curtea Mănăstirii Negru Vodă. Slujbă impresionantă în cinstea Sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel
Ziua de 26 iulie este una dintre cele mai importante sărbători pentru credincioșii din Argeș și Muscel. Mii de pelerini ajung în fiecare an la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung pentru a se închina la moaștele Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, considerat ocrotitorul acestor meleaguri și unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Bisericii Ortodoxe Române.
CITEȘTE ȘI. CAMPANIE UMANITARĂ. Lupta unui copil de 7 ani pentru o viață normală. Dani are nevoie de 15.000 de euro pentru un tratament care îi poate schimba destinul
Cu prilejul sărbătorii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a transmis un mesaj în care amintește viața de nevoință a sfântului și locul aparte pe care acesta îl ocupă în istoria spirituală a Muscelului.
CITEȘTE ȘI. Noua tendință în turismul românesc! Pensiunile investesc masiv în saune și spații private de wellness pentru a atrage turiști
Potrivit ierarhului, Sfântul Ioanichie s-a nevoit timp de peste trei decenii în asprimea Văii Chiliilor, în apropierea Mănăstirii Cetățuia Negru Vodă. Moaștele sale au fost descoperite în anul 1944, într-o peșteră săpată în stâncă, unde, deasupra locului în care se odihnea, era inscripționat simplu: „Schimonahul Ioanichie +1638”.
CITEȘTE ȘI. Piața auto din Europa accelerează! Mașinile electrice bat record după record, iar România surprinde cu o creștere spectaculoasă
Arhiepiscopul Calinic subliniază că descoperirea moaștelor nu a fost întâmplătoare, ci un semn al lucrării lui Dumnezeu, iar numeroasele mărturii despre ajutorul primit de credincioși prin rugăciunile sfântului au stat la baza demersurilor pentru canonizarea sa.
CITEȘTE ȘI. Renault și Dacia dau lovitura în Europa! Sandero rămâne cea mai vândută mașină, iar electrificarea accelerează în 2026
Hotărârea de canonizare a fost aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2008, iar proclamarea oficială a avut loc în 2009. Din anul 2013, moaștele Sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel se află la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung, unde sunt cinstite de credincioși veniți din întreaga țară.
CITEȘTE ȘI. Câmpulung Muscel găzduiește „Memorialul Sandu Georgescu”. Pasionații de table sunt invitați la un concurs cu participare gratuită
În mesajul său, IPS Calinic îl numește pe Sfântul Ioanichie „lumina cea nestinsă a argeșenilor și muscelenilor”, îndemnându-i pe credincioși să îi urmeze exemplul de smerenie, rugăciune și statornicie în credință. Ierarhul amintește că sfinții rămân mijlocitori înaintea lui Dumnezeu și izvoare de întărire sufletească pentru toți cei care le cer ajutorul cu credință.
Și în acest an, hramul închinat Sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel a adunat la Mănăstirea Negru Vodă o mulțime impresionantă de pelerini, veniți să se închine la cinstitele moaște și să participe la slujbele dedicate ocrotitorului spiritual al Muscelului.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp. Am lansat și rubrica MICA PUBLICITATE care e la mâna TA.




