10.9 C
Campulung Muscel
luni, 29 aprilie, 2024

Fotbaliştii de la Muscelul Câmpulung au restanţe la primele de joc!

Alte Știri

Chiar dacă s-a încheiat campionatul şi fotbaliştii de la Muscelul Câmpulung au intrat în vacanţă, jucătorii mai au de recuperat bani din primele de joc. În cadrul conferinţei de presă săptămânală, managerul echipei, Sendi Popovici a declarat că va face tot ce poate ca fotbaliştii să îşi recupereze sumele restante şi totul să se încheie cu o petrecere în care fotbaliştii dar şi conducerea să facă proiecţii pozitive pentru anul viitor. ,,Nu ne-am aşteptat ca să încheiem campionatul pe locul al II-lea. Din acest motiv nu am preconizat că vom cheltui mai mulţi bani pe primele de joc ale fotbaliştilor. Am rămas cu unele sume restante. Mai mult decât atât noi am primit banii târziu de la primăria Câmpulung. Iniţial s-a discutat de o sumă de 125.000 lei, după care s-a tăiat până la 90.000 lei. Nu văa scund faptul că până în prezent s-au cheltuit aproximativ 2 miliarde jumătate, bani veniţi cu sprijinul lui Dorin Horvat. Vrem să le organizăm o masă de sfârşit de an jucătorilor de la Muscelul Câmpulung şi să ne achităm de toate datoriile faţă de ei, mai ales că vin şi sărbătorile de iarnă. Sunt sume mici pentru Liga a III-a, eu sunt optimist şi cred că o să rezolvăm problemele”, a declarat Sendi Popovici. Mai mult decât atât tot în cadrul conferinţei de presă, managerul echipei, Sendi Popovici a declarat că trebuie să stea serios de vorbă cu oamenii de afaceri din Câmpulung şi factorii locali pentru a stabili ce va face cu echipa Muscelul Câmpulung anul viitor.

,,Nu putem, să ne impunem acest obiectiv pentru Liga a II-a, decât în urma unei situaţii financiare solide, ceea ce nu este cazul, nu vreau să vă ascund că săptămâna viitoare o să am discuţii ca să aflu ce se doreşte, ce vor factorii locali, aş vrea să ne organizăm pentru a ne ajuta din punct de vedere finaciar, sper să găsim înţelegere pentru că este păcat să nu avem continuitate cu această echipă. Nu sunt lucrurile clarificate în asociaţie, Dorin Horvat este demisionar, o să aibă loc o şedinţă în care va fi numit noul preşedinte al clubului, Dorin Horvat va fi alături de noi, avem asigurări de la dânsul. Vor fi alegeri în cadrul asociaţiei pentru funcţia de preşedinte. Sunt doi vicepreşedinţi. Unul se numeşte Lucian Teoodorescu şi Poştoacă Ionuţ, dar ei vor rămâne pe funcţia lor. Dorin Horvat rămâne doar membru în ONG”, a mai declarat Sendi Popovici.

Ultimele Știri

Sute de mii de români vor fi nevoiți să facă acest lucru! E legat de vecinii lor!

Sute de mii de români vor fi nevoiți să facă acest lucru! E legat de vecinii lor! Aceștia trebuie...

Alte știri din aceeași categorie