13 C
Campulung Muscel
duminică, 5 mai, 2024

Se caută consilier juridic pentru Primăria Stâlpeni!

Alte Știri

Primăria comunei Stâlpeni, judeţul Argeş organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de consilier juridic.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; cunoaște limba română, scris și vorbit; are vârsta minimă reglementată de prevederile legale; are capacitate deplină de exercițiu; are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate; îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs; nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: studii superioare juridice de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă; vechime în specialitatea studiilor minimum 6 ani; cunoştinţe operare calculator.

Concursul se va organiza conform calendarului următor: 03 februarie 2016, ora 10:00: proba scrisă; 04 februarie 2016, ora 10:00: proba interviu.  Relaţii suplimentare la sediul primăriei comunei Stâlpeni, judeţul Argeş, telefon: 0733.674.126, fax 0248.565.222.

Ultimele Știri

Mega ofertele de Azi la Kaufland. Produsele nelipsite din casă care dispar după rafturi foarte repede

Mega ofertele de Azi la Kaufland. Produsele nelipsite din casă care dispar după rafturi foarte repede. La Kaufland găsești...

Alte știri din aceeași categorie