10.7 C
Campulung Muscel
duminică, 5 mai, 2024

Bărbaţi reţinuţi pentru furt!

Alte Știri

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit  sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Din cercetările polițiștilor s-a stabilit că T.B.M., de 38 ani, comuna Bradu, județul Argeș, în ziua de 01 septembrie a.c., ar fi sustras din scara unui bloc situate în municipiul Pitești, prin îndepărtarea sistemului antifurt, o bicicletă.

În data de 07 septembrie a.c., fată de bărbat s-a luat măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, acesta fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și de luare a măsurii preventive.

Astfel a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile şi se continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infraţionale.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul sâvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Din cercetările polițiștilor s-a stabilit faptul că S.C.D., de 20 de ani, din comuna Ungheni, ar fi sustras din fața unui magazin din orașul Costești, o bicicletă. Prejudiciul a fost recuperat și predat persoanei vătămate.

Față de tânăr s-a luat măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și luare a unei măsuri cu caracter preventiv.

Ultimele Știri

Veste minunată! Racla cu moaștele Sfântului Nectarie ajunge pentru câteva zile la Câmpulung Muscel

Veste minunată! Racla cu moaștele Sfântului Nectarie ajunge pentru câteva zile la Câmpulung Muscel. Vorbim aici de o părticică...

Alte știri din aceeași categorie