1.6 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 14 martie, 2026

În atenţia elevilor şi studenţilor care primesc pensie de urmaş!

Alte Știri

Pentru evitarea suspendării din plată a pensiilor de urmaş, este obligatorie depunerea adeverinţei de elev/student, la Casa Judeţeană de Pensii Argeş, la următoarele termene:

  • pentru copiii care au vârsta peste 16 ani şi urmează o formă de învaţămâant (liceu zi/seral sau şcoală postliceală), adeverinţa de elev eliberată după începerea anului şcolar 2017 – 2018 va fi depusă până la data de 30 septembrie 2017,
  • pentru studenţi, adeverinţa eliberată de unitatea de învaţământ după începerea anului universitar 2017 – 2018 va fi depusă până la data de 5 octombrie 2017,
  • pentru copiii care împlinesc vârsta de 16 ani în anul şcolar 2017-2018, adeverinţa de elev (eliberată de unitatea de învaţământ în luna în care copilul urmaş a împlinit 16 ani) va fi depusă în luna în care copilul urmas a implinit 16 ani.

Adeverinţa va fi însotită de un cupon de pensie şi copia actului de identitate a copilului urmaş sau a tutorelui, unde este cazul.

În cazul nerespectarii termenelor de mai sus pentru depunerea actelor, pensiile se vor suspenda cu data de 1 octombrie 2017, reluarea in plata urmand sa se faca in luna urmatoare prezentarii documentelor solicitate, cu acordarea retroactiva a drepturilor suspendate.

Ultimele Știri

După apariția la antrenamente, confirmarea a venit: Vladislav Rosic preia AFC Câmpulung Muscel

AFC Câmpulung Muscel a oficializat joi, 12 martie 2026, numirea antrenorului Vladislav Rosic. Asta la o zi distanță după...

Alte știri din aceeași categorie