10.3 C
Campulung Muscel
duminică, 26 octombrie, 2025

Jandarmii argeşeni au fost la datorie în acest sfârşit de săptămână!

Alte Știri

Această duminică a fost bogată în misiuni pe întreg teritoriul judeţului Argeş, jandarmii argeşeni constatând şi aplicând mai multe sancţiuni contravenţionale.

În ziua de 22.10.2017, efective din cadrul Detaşamentului 1 Mobil Piteşti, au asigurat măsurile de ordine şi siguranţă publică, în târgul săptămânal din comuna Bradu, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. La această activitate, jandarmii argeşeni au aplicat 3 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind 1500 lei, pentru faptele prevăzute de art. 2, pct. 2 din legea nr. 61/1991٭ privind sanţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. În timpul desfăşurării acestei activităţi pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale s-a mai aplicat o sancţiune contravenţională, mai exact, un avertisment, pentru consumul de băuturi alcoolice într-un loc public neautorizat, faptă prevăzută de art. 2, pct. 23 din legea nr. 61/1991٭.

În aceeaşi zi, efective din cadrul Detaşamentului 1 Mobil care acţionau pe raza municipiului Piteşti, au sancţionat 2 persoane de sex feminin care atrăgeau persoane în vederea întreţinerii de raporturi sexuale, faptă prevăzută de art. 2, pct. 6 din legea nr. 61/1991٭, cu amenzi contravenţionale în valoare de 1000 lei.

De asemenea, jandarmii argeşeni din cadrul Detaşamentului 3 au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale, dintre care 4 avertismente şi 3 amenzi, valoarea totală a amenzilor fiind de 400 lei. Sancţiunile au fost aplicate potrivit potrivit legii nr. 61/1991٭, mai exact, potrivit art. 2 pct. 23 – pentru consum de băuturi alcoolice în locuri neautorizate, potrivit art.2 pct. 1 – pentru săvârşirea în public de fapte sau gesturi obscene şi potrivit art. 2 pct. 31 – pentru refuzul persoanei de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale.

Tot în această duminică, efective din cadrul Detaşamentului 7 Jandarmi Câmpulung, au depistat pe str. Comăniţa din com. Lereşti două persoane care transportau cu ajutorul unor atelaje hipo material lemnos, fără a poseda documente legale de provenienţă sau transport sau însoţire. Persoanele au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare de 5000 lei, fiecare, pentru faptele prevăzute de art. 19, alin. 1 din legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, şi s-a dispus confiscarea şi darea în custodie către Ocolul Silvic „Păpuşa” Rucăr a materialului lemnos.

De asemenea, efective din cadrul aceluiaşi detaşament care acţionau pe zona de competenţă a Secţiei de Poliţie Rurală nr. 13 Rucăr, pe raza com. Dâmbovicioara, au sancţionat cu avertisment 4 persoane care desfăşurau activităţi de picnic, deşi zona nu era amenajată în acest scop, fapte prevăzute de art. 7 lit. q din legea 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic.

 

Ultimele Știri

Scene de panică într-un cartier din Câmpulung Muscel. Din păcate sunt la ordinea zilei!

Scene de panică, duminică, pe strada George Topârceanu din cartierul Vișoi, Câmpulung. Un tânăr de 23 de ani, aflat...

Alte știri din aceeași categorie