24 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 26 iulie, 2025

Serafim Caiea a plecat! O durere de nedescris este în jurul Câmpulungului!

Alte Știri

Starețul Serafim Caiea, de la mânăstirea Negru Vodă din Câmpulung, a plecat în această dimineață dintre noi. O durere de nedescris este în jurul Câmpulungului…. Zeci de mesaje din partea celor care l-au cunoscut curg pe paginile de socializare ale lor.

Tragedia, lasă mai săracă viaţa Muscelului, care a pierdut un om bun, valoros prin caracterul său deosebit şi munca filantropică, depusă în scurta sa viaţă, în slujba oamenilor, a oraşului care l-a adoptat şi Bisericii, slujite cu un devotament impecabil.

Vestea că părintele a plecat la Cer, a îndurerat comunitatea câmpulungeană şi Biserica Ortodoxă argeşeană.

“Este o mare pierdere pentru Eparhia noastră. Părintele Serafim a fost un împlinitor al vieţii monahale. A zidit sufletele monahilor cu care a vieţuit în mănăstire, dar şi ale credincioșilor cărora le-a fost duhovnic. A fost o călăuză luminoasă în aceste vremuri întunecate!”, a precizat arhimandritul Caliopie Ichim.

Părintele Serafim Caiea, ar fi împlinit în această vară, pe 30 august, 43 de ani. Pierderea părintelui, intervine într-o perioadă complicată pentru locaşul de cult aflat într-un proces de reabilitare capitală.

Mânăstirea Negru Vodă reprezintă cel mai important ansamblu monastic din Muscel.

Mânăstirea Negru Vodă se află în orașul Câmpulung-Muscel, în județul Argeș. Aceasta a fost ctitorită în anul 1215, prin tradiție de către Radu Negru Voievod. Mai apoi, a fost rezidită de Basarab I și fiul său, Nicolae Alexandru. Aceasta va fi reclădită de Matei Basarab, când devine și mânăstire.

Ultimele Știri

Ambasadoarea Germaniei, față în față cu zimbrul carpatin. Vizită inedită în inima comunei de lângă Câmpulung Muscel care i-a dedicat patrupedului sălbatic o casă...

Ambasadoarea Germaniei, față în față cu zimbrul carpatin. Vizită inedită în inima comunei de lângă Câmpulung Muscel care i-a...

Alte știri din aceeași categorie