15.2 C
Campulung Muscel
marți, 30 aprilie, 2024

Câmpulungeanul Corneliu Cârstea preia conducerea Prefecturii Argeș

Alte Știri

Câmpulungeanul Corneliu Cârstea preia conducerea Prefecturii Argeș. În ședința de Guvern de vineri, 7 august au fost emise hotărârile de încetare a mandatelor prefectului județului Argeș, Emanuel Soare și subprefectului Adrian Bughiu. În locul lor a fost numit subprefect cu atribuții de prefect al județului Argeș, Corneliu Cârstea.

,,Așa cum probabil ați aflat, ieri am fost înlocuit în funcția de subprefect!  Nu-mi rămâne decât să mă consider onorat pentru că am avut ocazia să interacționăm în acești 2 ani și 3 luni (cu bune și rele) și să vă urez sănătate și putere de muncă!

Iertare dacă nu am reușit de fiecare dată să rezolv solicitările dvs.,…dar mă păstrez pentru mandatul viitor! Succes noului subprefect, dl. Corneliu Cârstea!”, a declarat Adrian Bughiu.

,,Sunt șase luni de când am depus jurământul pentru funcția de prefect al Argeșului, perioadă în care am încercat să apăr, cât am putut de bine, interesele argeșenilor. Sunt onorat că am lucrat în slujba dumneavoastră, a cetățenilor și a Guvernului Orban, în momente extrem de dificile, care ne-au pus la grea încercare priceperile, capacitatea de reacție și rezistența fizică și psihică. Le mulțumesc colegilor din Instituția Prefectului, colegilor din instituțiile deconcentrate, din structurile MAI și din sistemul sanitar pentru efortul depus în această perioadă.

Nu a fost ușor, confruntându-ne cu provocări uriașe, pe care niciunul dintre noi nu le putea intui în urmă cu doar șase luni. Lupta cu pandemia este departe de a fi câștigată, dar am încredere că, prin măsurile luate și cu participarea dumneavoastră, a cetățenilor acestui județ, vom reuși să revenim cât mai curând la viața normală, pe care ne-o dorim și pe care ne-o amintim cu toții. Fiecare dintre noi a făcut sacrificii în ultimele luni: sute de familii au trecut prin veritabile tragedii, alții au îndurat lipsuri financiare crunte, iar unii și-au neglijat viața de familie și propria sănătate pentru a limita răspândirea noului coronavirus, sau pentru a-i vindeca pe semenii deja afectați de această boală. Tocmai datorită acestor lucruri am încercat, în fiecare clipă, să găsesc soluții la problemele cu care ne-am confruntat. Din fericire, am găsit înțelegere la reprezentanții Guvernului, am fost ajutați de oameni inimoși, mulți dintre ei argeșeni de valoare sau care au îndrăgit acest județ, care nu au uitat să dea o mână de ajutor unui Argeș greu încercat. Pot să spun, după toate aceste eforturi, că în județ numărul de infectări înregistrează o stagnare și sper ca, în cel mai scurt timp, măsurile luate să fie vizibile și în cifrele situațiilor epidemiologice zilnice. Am încredere că Instituția Prefectului va gestiona, în continuare, eficient criza sanitară, cu ajutorul colegilor din deconcentrate, din structurile MAI și din sistemul sanitar argeșean.

Am intrat în viața publică relativ recent, cu gândul de a contribui la schimbarea pe care foarte mulți ne-o doream, atât la nivelul administrației publice, cât și în clasa politică. Doresc să reprezint în continuare interesele dumneavoastră, ale argeșenilor, să contribui la revenirea economică a județului și să impun un alt stil de lucru în administrația publică. Forțați de greutăți și de vremuri, nu putem decât să ducem pe mai multe planuri această luptă pentru schimbare. Consider că a venit momentul să vă cer susținerea pentru reformarea unei instituții de care se leagă soarta a sute de mii de argeșeni, care gestionează spitalele, drumurile, cultura și investițiile atât de necesare în Argeș – Consiliul Județean Argeș. Vă mulțumesc pentru încrederea acordată și vă promit că voi lupta în continuare, cu toată forța și priceperea, pentru dumneavoastră și pentru județul pe care îl îndrăgim!”, a transmis prefectul Emanuel Soare.

Câmpulungeanul Corneliu Cârstea vine la Argeș din postura de subprefect la Instituția Municipiului București. Din anul 2016 a fost în conducerea operativă a instituției. În perioada 2005-2016 a lucrat ca expert superior în Corpul de Control al MAI. În perioada 1983 – 1995 a lucrat ca economist – șef Birou Împrumuturi la S.C ARO S.A. Din 1995-2005 și-a manageriat proria firmă S.C REXCOM S.R.L.

Corneliu Cârstea va fi și președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Argeș.

Ultimele Știri

Sute de mii de români vor fi nevoiți să facă acest lucru! E legat de vecinii lor!

Sute de mii de români vor fi nevoiți să facă acest lucru! E legat de vecinii lor! Aceștia trebuie...

Alte știri din aceeași categorie