11.8 C
Campulung Muscel
duminică, 28 aprilie, 2024

A intrat dihonia într-o familie de rucăreni! Şi-au dat foc…

Alte Știri

A intrat dihonia într-o familie de rucăreni! Asta de mai mult timp, dar azi noapte a fost nevoie de intervenţia oamenilor legii dar şi a pompierilor.

Este vorba despre o familie care locuieşte pe lângă primăria din Rucăr. Mai precis dihonia a intrat de mai mult timp între cei doi fraţi care locuiesc în aceeaşi curte. Certurile au degenerat şi au condus la folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul la un garaj, potrivit cercetărilor pompierilor la faţa locului.

Aseară, în jurul orei 20.08, un echipaj cu o autospecială cu apă și spumă de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung a  intervenit în localitatea Rucăr, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism ce se afla în garaj. Până atunci au intervenit şi pompierii de la Rucăr pentru că focul ar fi afectat multe case în zonă dacă se extindea.

În acest spaţiu se afla o maşină pe care proprietarul nu o mai punea în circulaţie de mai mult timp, decât în situaţii de urgenţă. În urma incendiului a ars habitaclu autoturismului în proporție de 40 la sută.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz!

 

Ultimele Știri

Andrei Dobrescu și-a depus candidatura pentru primăria Câmpulung

Andrei Dobrescu și-a depus candidatura pentru primăria Câmpulung. Candidatul de AUR pentru municipiu și-a depus astăzi la Biroul Electoral...

Alte știri din aceeași categorie