18.5 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 4 mai, 2024

A născut un bebeluş mort! Familia a sesizat Poliţia!

Alte Știri

Pe 17 februarie, era aşteptat să vină pe lume un sufleţel, iar părinţii au primit o veste deosebit de dureroasă, aceea că, bebeluşul s-a născut mort. În acest sens, părinţii au făcut o plângere la poliţia oraşului Mioveni, urmând ca oamenii legii să stabilească, în urma efectuării necropsiei, cauza reală a decesului.

În ziua de 20 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au fost sesizați prin plângere scrisă, cu privire la modalitatea în care a survenit decesul înaintea nașterii al unui făt, constatat în ziua de 17 februarie a.c., și activitatea medicului de specialitate.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut și luarea măsurilor legale care se impun.

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Mioveni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, desfășoară cercetări, fiind dispusă efectuarea autopsiei medico-legale a copilului născut decedat, urmând ca în funcție de concluziile acesteia să fie luate măsurile legale care se impun.

Ultimele Știri

Veste minunată! Racla cu moaștele Sfântului Nectarie ajunge pentru câteva zile la Câmpulung Muscel

Veste minunată! Racla cu moaștele Sfântului Nectarie ajunge pentru câteva zile la Câmpulung Muscel. Vorbim aici de o părticică...

Alte știri din aceeași categorie