8.2 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

Activități preventiv-educative desfășurate de jandarmii argeșeni

Alte Știri

Activități preventiv-educative desfășurate de jandarmii argeșeni

Astăzi, la sediul Școlii Gimnaziale din comuna Budeasa, a debutat prima activitate preventiv-educativă din anul școlar 2020-2021,

Având în vedere implicarea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş în protecţia şi promovarea drepturilor copilului, precum şi în promovarea şi apărarea valorilor familiale, cadrele inspectoratului au desfăşurat o activitate preventiv-educativă la Şcoala Gimnazială Budeasa, alături de Agenţia Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Pitești.

De asemenea, Fundația ”Lumină în Suflet” a dăruit elevilor din clasele I-VIII rechizite necesare pentru începerea studiilor, precum și materiale de protecție individuală.

          Scopul acestor activităţi a fost de a preveni manifestările antisociale şi/sau unele comportamente ale copiilor/elevilor, de natură a-i transforma în autori, respectiv în victime ale faptelor antisociale, urmărindu-se atingerea obiectivelor privind:

  • ridicarea gradului de conştientizare a minorilor cu privire la comportamentele care pot avea ca rezultat transformarea acestora în victime ale unor fapte antisociale;
  • creşterea încrederii elevilor în Jandarmeria Română și alte instituții ale statului cu atribuții în domeniul ordinii publice;
  • informarea minorilor cu privire la modalităţile de sesizare a unor eventuale fapte antisociale de care au luat cunoştinţă sau cărora le-au căzut victime;
  • protecţia şi promovarea drepturilor copilului, inclusiv prevenirea şi combaterea violenţei de orice fel îndreptate împotriva copilului precum şi a violenţei în familie;
  • creşterea gradului de informare a elevilor cu privire fenomenul traficului de persoane.

Aceste activități vor continua pe toată durata anului școlar, și vor fi desfășurate împreună cu partenerii noștri instituționali.

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie